Kremlinul nu digeră aspiraţiile pro-europene ale Kievului: „Un proiect al ţărilor occidentale”. Pedepse pentru ruşii care cer sancţiuni împotriva lui Putin?

La aproape şapte ani de la anexarea Crimeei, Kremlinul susţine că Ucraina este „un stat neprietenos” faţă de Rusia. Mai mult, spune că ţara vecină ar fi un „proiect al ţărilor occidentale”. Declaraţii în acest sens au fost făcute joi de purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale Ruse, Dmitri Peskov.

„Ucraina este un stat suveran neprietenos faţă de noi. Am ajuns la o asemenea concluzie judecând după acţiunile antiruseşti care domină mereu politicile conducerii ucrainene”, a declarat Peskov în faţa unor jurnalişti, uitând, evident, că Rusia este un stat agresor în cazul Ucrainei, anexând o parte a ei – Crimeea – prin încălcarea unor angajamente asumate anterior la nivel internaţional şi alimentând separatismul din interiorul ei cu arme, suport logistic, propagandă, bani, mercenari etc.

„Ucraina s-a transformat într-un proiect al unor ţări occidentale”, a adăugat Peskov, calificând drept manifestaţiile din noiembrie 2013 – februarie 2014 împotriva fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici drept „o lovitură de stat”.

Viktor Ianukovici a devenit ţinta unor proteste de amploare la nivel naţional după ce a decis să renunţe la apropierea de Uniunea Europeană, aşa cum aspiră majoritatea ucrainenilor, şi să întoarcă ţara sub cizma Rusiei. Sute de persoane au murit în timpul acestor proteste rămase în istorie drept „Euromaidan” şi care s-au încheiat cu înlăturarea de la putere a lui Ianukovici. Odată cu fuga lui Ianukovici din Ucraina în Rusia, Moscova şi-a trimis „omuleţii verzi” în Crimeea şi a anexat peninsula de la Marea Neagră printr-o imitaţie de referendum, după care instigat la rebeliune în Donbas. Peste 13.000 de persoane au fost ucise în acest război care pare a fi fără sfârşit.

Declaraţiile lui Peskov au venit a doua zi după cele ale şefului său, Vladimir Putin. Miercuri, în timpul unei întâlniri cu liderii fracţiunilor din Duma de Stat, Putin a insinuat că împotrivirile faţă de proiectul de gazoduct Nord Stream 2 nu sunt decât încercări ale unor ţări de a face Rusia „să plătească pentru proiectul geopolitic al Occidentului în Ucraina”.

Pe de altă parte, Dmitri Peskov nu a exclus posibilitatea pedepsirii cetăţenilor ruşi care cer sancţiuni împotriva regimului Putin. „Nu mă pronunţ în legătură cu modul în care ar trebui să se pedepsească aceasta – să fie retrasă cetăţenia sau altfel – pentru că nu aceasta este prerogativa noastră. Însă trăim vremuri când peste tot se abuzează de tot felul de restricţii, iar acest subiect este foarte actual”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Agerpres în pagina electronică.

Ucraina şi Polonia se opun gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să permită creşterea tranzitului de gaze dinspre Rusia către Germania prin Marea Baltică, avertizând că acest proiect are sens geopolitic pentru Moscova, nu economic. SUA au lansat un avertisment similar. Tot mai multe voci din Occident cer oprirea acestui proiect ca răspuns la acţiunile ostile ale Kremlinului împotriva criticilor săi, cum ar fi, de exemplu, Aleksei Navalnîi, otrăvit iniţial cu un agent neurochimic din gama Noviciok, apoi încarcerat de oamenii lui Putin. Peste 11.000 de persoane au fost arestate la manifestaţiile organizate recent în întreaga Rusie în semn de susţinere a opozantului Navalnîi şi de dezaprobare a conducerii actuale de la Kremlin.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.