Kremlinul susţine că Şoigu i-a raportat joi lui Putin. Imagini ciudate cu ministrul rus al Apărării în contextul speculaţiilor despre dispariţia sa VIDEO

„Ministrul Apărării Şoigu a raportat despre progresul operaţiunii militare speciale, precum şi despre eforturile militare în curs de a oferi asistenţă umanitară, asigura securitatea şi restabilirea infrastructurii vitale în teritoriile eliberate”, a declarat joi în cadrul unei conferinţe de presă Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit TASS.

Dmitri Peskov a publicat un tweet în care spune că Şoigu  i-a prezentat raportul său liderului de la Kremlin în cadrul unei întruniri a Consiliului de Securitate al Rusiei în care s-a vorbit şi despre faptul că Ucraina ar tergiversa negocierile de pace.

Întrebat de jurnalişti despre speculaţiile privind dispariţia lui Şoigu din spaţiul public, Peskov a răspuns că „ministrul apărării are o grămadă de griji. O operaţiune militară specială este în desfăşurare. Bineînţeles, acesta nu este tocmai momentul pentru activităţi de presă”.

Путин заслушал доклад Шойгу. Министр обороны РФ доложил президенту о ходе спецоперации на Украине.

На совещании с членами Совбеза также обсуждалась «медлительность украинской стороны» на переговорах. Ну и антисанкционная тематика.

— Кремлевский пул РИА (@Kremlinpool_RIA) March 24, 2022

Mai mulţi analişti şi jurnalişti independenţi au remarcat că nu au fost postate fotografii de la întrunirea Consiliului de Securitate în care Şoigu să poată fi văzut.

Ulterior, Kremlinul a publicat un video scurt pe Telegram în care se spune că e vorba de şedinţa de astăzi, unde poate fi observat şi ministrul Apărării.

În prima secundă a înregistrării, se remarcă lipsa semnalului video (ecran negru) în fereastra corespunzătoare lui Şoigu. Ulterior, imaginea acestuia apare în fereastră, ca şi cum cineva ar fi activat sau deschis în acel moment camera video.

Rus Def min Shoigu has been absent from the public eye for 13 days. The Kremlin today spoke out in an effort to stop rumors about his health or Putin’s alleged unhappiness with the way things are going. Pool posted this clip which it says is from today with Shoigu on the screen: pic.twitter.com/RwOdHuDg19

— Mary Ilyushina (@maryilyushina) March 24, 2022

 

Speculaţii referitoare la dispariţia lui Serghei Şoigu

Până la 11 martie, Serghei Şoigu putea fi văzut aproape zilnic în public şi citat în presă. Din acea zi, când a participat la un eveniment de decorare a unor soldaţi pentru aşa-zisa operaţiune militară specială din Ucraina, ministrul Apărării de la Moscova nu a mai apărut în public. Mai mult decât atât, el nu a oferit nici declaraţii pentru presă. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cazul generalului Valeri Gherasimov, a observat jurnalistul Dmitri Treşianin de la Mediazona.

Pe 18 martie Şoigu a fost menţionat într-un comunicat publicat pe site-ul Kremlinului care afirmă că acesta şi preşedintele Vladimir Putin au discutat despre „progresul operaţiunii speciale din Ucraina” cu membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al Rusiei.
Comunicatul Kremlinului afirmă că Şoigu a fost prezent la întrunire însă nicio imagine sau înregistrare video de la aceasta nu a fost publicată.
În aceeaşi zi, Pervîi Kanal a difuzat o ştire despre Şoigu decorând militari ruşi, anunţând că evenimentul a avut loc „astăzi”. Însă imaginea folosită pentru material este identică cu una publicată de ministerul rus al Apărării pe website-ul său în data de 11 martie.
Serghei Şoigu, 66 de ani, este considerat unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai lui Vladimir Putin, fiind surprins de propaganda de la Moscova în diverse momente de lucru şi de relaxare petrecute împreună, cel mai recent în taigaua siberiană.
Conform unei surse din anturajul lui Şoigu citate de Mediazona, ministrul rus al Apărării ar avea probleme cu inima.

 

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.