MAI MULT DE JUMĂTATE DIN GIURGIUVENI SUNT RESTANȚIERI LA PLATA IMPOZITELOR PE CLĂDIRI

MAI MULT DE JUMĂTATE DIN GIURGIUVENI SUNT RESTANȚIERI LA PLATA IMPOZITELOR PE CLĂDIRI

 30 septembrie este ultimul termen pentru plata impozitelor și taxelor locale pentru cei care optează să plătească aceste dări în 2 tranșe egale; după această dată, cei care nu plătesc sunt considerați restanțieri, iar fiscul este obligat – conform legii – să procedeze la executarea lor silită.La Giurgiu, dacă firmele au găsit modalități de conformare – circa 86% dintre acestea și-au achitat integral obligațiile către bugetul local, o situație mai tristă o reprezintă persoanele fizice care au proprietăți imobiliare în Municipiul Giurgiu; Doar 39% din dintre giurgiuveni și-au achitat integral impozitul pe clădiri în primele 9 luni ale anului.

”De la persoanele fizice am încasat până acum circa 4 milioane de lei, dar mai avem de recuperat circa 6,3 milioane lei restanțe, atât de anul acesta cât și de anul trecut; Mai exact până la această oră au plătit fix 20.008 giurgiuveni, iar pentru un număr de 26.239 am început sau vom demara formele de executare silită – popriri sau valorifică de bunuri imobile.” a precizat directorul DITL Giurgiu, Laurențiu Țintea.

O surpriză plăcută vine din zona mediului de afaceri care a virat deja la bugetul local numai puțin de 7,8 milioane lei, restanțele fiind mult mai mici, doar în jurul a 1,3 milioane lei.

”În afară de această campanie de somare și/sau executare silită a restanțierilor, am demarat deja o verificare a declarațiilor privind Taxa de Habitat, mai exact a numărului celor care locuiesc în imobilele din Municipiului Giurgiu!

Ne-a atras atenția numărul foarte mare de imobile declarate nelocuite de circa 3.737 imobile, practic cea mai mare valoare de când gestionăm încasarea Taxei de Habitat.

E drept că sunt multe imobile nelocuite în Municipiul Giurgiu, dar în urma verificărilor am descoperit declarații neconforme cu realitatea – deși le-au declarat imobile nelocuite am descoperit că în acestea își aveau domiciliu un număr mare de persoane 6, 7 sau chiar 9 persoane într-un singur imobil! Și în acest caz legea ne obligă să actualizăm informațiile cu numărul exact și cu data de la care figurează cu domiciliul acolo!” a mai menționat directorul DITL Giurgiu.

Reamintim tuturor că potrivit Codului de Procedură Fiscală contribuabilii au obligația de a informa organul fiscal cu privire la orice modificare survenită asupra datelor personale sau asupra patrimoniului lor în maxim 30 zile!

Primăria municipiului Giurgiu
 30 septembrie este ultimul termen pentru plata impozitelor și taxelor locale pentru cei care optează să plătească aceste dări în 2 tranșe egale; după această dată, cei care nu plătesc sunt considerați restanțieri, iar fiscul este obligat – conform legii – să procedeze la executarea lor silită.La Giurgiu, dacă firmele au găsit modalități de conformare …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/10/06/mai-mult-de-jumatate-din-giurgiuveni-sunt-restantieri-la-plata-impozitelor-pe-cladiri/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 6 octombrie 2023 16:03

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.