Mai trecem la ora de iarnă anul acesta?
Răspunsul este DA, și în acestă toamnă dăm ceasurile cu o oră în urmă.
Ora de iarnă își intră în drepturi în fiecare toamnă, când se face trecerea de la ora de vară, motiv pentru care noaptea se prelungește cu o oră. În acest an, România trece la ora de iarnă pe data de 27 octombrie, când ora 04:00 devine ora 03:00.
România a adoptat acest sistem în 1917, în timpul Primului Război Mondial. După război s-a renunțat la folosirea orei de vară și a fost reintrodusă schimbarea din 1932 până în anul 1939. Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie, ora de vară, respectiv în prima duminică a lunii octombrie, trecerea la ora de iarnă.
România a renunțat de câteva ori la acest sistem
Între 1 aprilie 1940 și 2 noiembrie 1942, ora de vară a fost în vigoare permanent pentru România, iar din anul 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Din 1979, s-a revenit însă la acest procedeu în țara noastră. Convenţia a fost semnată prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/mai-trecem-la-ora-de-iarna-anul-acesta/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 8 septembrie 2024 15:31