Maia Sandu a anunțat propunerea pentru funcția de premier al Republicii Moldova. Cine este Natalia Gavriliță

Președintele moldovean Maia Sandu a nominalizat-o pe Natalia Gavriliță pentru postul de premier al Republicii Moldova, decizia venind după consultări cu partidele politice și în condițiile în care Partidul Acțiune și Solidaritate a obținut circa 53% la alegerile parlamentare anticipate de luna aceasta.

Gavrilița a mai fost nominalizată de Sandu la funcția de premier anul acesta în contextul crizei politice ce a dus la anticipatele câștigate foarte clar de formațiunea pro-europeană a Maiei Sandu.

”Am semnat astăzi, după consultările cu fracțiunile parlamentare, Decretul de desemnare a Nataliei Gavrilița la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova. Doamna Gavrilița are la dispoziție două săptămâni pentru a constitui echipa și pentru a elabora programul de guvernare, pe care să-l prezinte Parlamentului”, a anunțat președintele R. Moldova.

”Am toată încrederea că Prim-ministrul desemnat va veni cu o echipă integră și profesionistă, și că maximum în două săptămâni Republica Moldova va avea un nou Guvern, care să însemne și un nou început pentru țară. Oamenii așteaptă schimbări în bine și pentru aceasta este nevoie de acțiuni ferme și de decizii competente, care să pună în prim-plan interesul cetățeanului”, a adăugat Maia Sandu.

La începutul acestui an, primul candidat desemnat de Maia Sandu la funcţia de premier a fost tot Natalia Gavriliţă, vicepreşedinta PAS, care însă a fost respinsă de parlament la 11 februarie.

În aceeaşi zi, Maia Sandu a desemnat-o din nou pe Natalia Gavriliţă la funcţia de premier, dar Curtea Constituţională i-a anulat decretul în 23 februarie, cerându-i să se consulte cu grupurile parlamentare.

Cine este Natalia Gavrilița

Natalia Gavrilița este economistă de profesie, la acest moment ocupând funcția de director general al Fondului Global pentru Inovare (GIF) cu sediul la Londra, Marea Britanie. Are experienţă în domeniul guvernării și consultanţă în dezvoltare, potrivit Agora.md.

În 2013-2015, a fost secretar de stat la Ministerul Educației. A petrecut câțiva ani în domeniul consultanței în dezvoltare la Oxford Policy Management (OPM) din Marea Britanie, unde a lucrat la proiecte de guvernare și evaluare în Tadjikistan, Indonezia, Nigeria și Teritoriile Palestiniene Ocupate.

Înainte de asta, a deținut funcții de conducere în cadrul oficiului Guvernului Republicii Moldova și al Ministerului Economiei, lucrând în domeniul reformei administrației publice, al planificării strategice și al coordonării donatorilor.

Din 2017, este membră a Partidului Acțiune și Solidaritate. În timpul guvernării Maiei Sandu, în 2019, a ocupat funcția de ministră a Finanțelor.

Natalia Gavriliţa a absolvit dreptul la Universitatea de Stat din Moldova şi un master în politici publice la „Harvard Kennedy School”.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.