Maria Dragomiroiu, singură de Dragobete, după 31 de ani de căsnicie: „Voi petrece fără Bebe al meu. Îmi va lipsi”. EXCLUSIV

Marea noastră artistă Maria Dragomiroiu (66 de ani) e tare tristă că mâine, de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români, nu va fi alături de soțul ei, Bebe Mihu. Celebrul impresar, aflat în America, i-a promis însă că își va lua revanșa, de 8 Martie. „Îmi va lipsi mult Bebe de Ziua Îndrăgostiților!”, ne-a declarat artista de muzică populară, în exclusivitate pentru impact.ro.

”Anul acesta, voi petrece Ziua Iubirii fără Bebe al meu. Îmi va lipsi!”

Maria Dragomiroiu, îndrăgita vedetă a muzicii populare românești, nu face un secret că în fiecare an sărbătorește ”Ziua Dragostei”. Din păcate, de data aceasta, are parte de o neașteptată „premieră”:

„Mie-mi place sărbătoarea de Dragobete și o marchez în fiecare an. O petrec la vârsta mea așa cum o făceam și când eram mai tânără. Mie-mi plac tradițiile noastre! Am ales mereu Dragobetele drept ”Zi a iubirii”, în dauna Zilei Îndrăgostiților, din 14 februarie! Însă, anul acesta, voi petrece ziua fără Bebe al meu. Îmi va lipsi! E încă în turneu în Statele Unite și se întoarce abia în prima săptămână a lui martie. Mi-a promis însă că se va revanșa de Ziua Femeii, pe 8 martie”, ne-a declarat Maria Dragomiroiu pentru impact.ro.

Va organiza, totuși, o mică petrecere acasă, în familie

Potrivit acesteia, de Dragobete, va petrece totuși alături de ceilalți membri dragi ai familiei:

„Le-am dat tuturor întâlnire acasă. Nu doar de dragul de a mânca împreună, deși și asta are rolul ei, ci pentru a reface acea comuniune aparte. Avem nevoie de așa ceva. Nici nu realizăm câtă nevoie avem de așa ceva, mai ales în timpurile astea!”, a adăugat Maria Dragomiroiu, pentru impact.ro.

În opinia ei, un popor care a inclus în calendar o sărbătoare a iubirii e unul binecuvântat: „Îmi place această tradiție populară care vorbește despre o poveste de iubire. Un popor care are o asemenea sărbătoare e unul binecuvântat, nu am nicio îndoială. Așadar, vă invit pe toți să ne bucurăm de iubire, căci ce ar fi viața fără bucuria de a iubi?!”.

Maria Dragomiroiu și soțul ei, Bebe Mihu, sunt căsătoriți de 31 de ani

Tradiții de Dragobete, pe 24 februarie: fiecare casă se împodobește cu flori și e interzis la cusut și la spălat rufe

Dragobetele marchează în tradiția populară românească începutul primăverii, fiind pus în calendar spre sfârșitul iernii. Conform calendarului creștin ortodox, pe 24 februarie se sărbătorește „Întîia și a Doua aflare a Capului Sf. Ioan Botezătorul”, sărbătoare care mai e numită în spațiul slav drept „glavo-obretenia”. Astfel, se crede că formula de Dragobete vine tocmai de la vechile cuvinte slave „dragu-” ‒ drag și „bîti” – a fi! Rezultă a fi drag cuiva!

Potrivit cercetătorilor, Dragobetele este o divinitate mitologică asemănătoare lui Eros (zeul iubirii în mitologia greacă) sau Cupidon (numit și Amor, zeul roman al dragostei). El este cunoscut și sub numele de Dragomir, fiind considerat, tot în credința populară românească, fiul Babei Dochia, cea cu cele nouă cojoace de care tot încearcă să scape în primele zile ale lui martie.

Năvalnic și nestatornic, Dragobetele s-ar diferenția net de Sfântul Valentin, cel din tradiția catolică, cel din tradiția noastră fiind închipuit ca un flăcău voinic, chipeș și mai mereu iubăreț, care sălășluieşte mai mult prin păduri.

Potrivit tradiției, de Dragobete ar trebui ca fiecare casă să fie împodobită cu flori. Se crede că fetele și femeile măritate care nu au fost sărutate în această zi vor fi singure tot anul. De aceea, menirea Dragobetelui este de a le găsi și a le săruta chiar și pe acelea pe care nu le sărută nimeni.

De Dragobete nu ai însă voie să sacrifici animale, ceea ce-i făcea cândva pe cei din mediul rural să nu taie păsări sau alte animale în ziua cu pricina. În plus, nu se spăla, cosea sau cârpea absolut nimic de gospodine, ca să nu intre în conflict cu Dragobetele, despre care tot cei din popor spun și azi că are o memorie foarte bună și nu-i uită pe cei care-i încalcă regulile. De Dragobete, poți însă să faci curat în casă!

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.