Maria Gabriela Horga, deputat: 👉 Ieri, în Camera…

PNL Giurgiu

Maria Gabriela Horga, deputat:

👉 Ieri, în Camera Deputaților, am adoptat proiectul de lege al colegului meu liberal, George Tuță, al cărui coinițiator sunt și eu, prin care instituţiile publice şi organele de specialitate ale administrației publice centrale sau locale nu vor mai avea dreptul să solicite copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

👉 Românii pierd ore întregi alergâ…nd pe la instituții, făcând copii de buletin, certificate de naștere în original sau copii ale actelor emise de primării, cerute tot primării sau de alte instituții publice. Am început să schimbăm acest lucru, pentru că ne dorim o administrație care să fie în serviciul cetățenilor și nu care să îi pună pe drumuri.

Am încercat să număr câte copii de buletin am făcut până acum și nu am reușit. Și câte dosare am pregătit. Aproape de fiecare dată când avem o solicitare pentru instituțiile publice, acestea ne cer să pregătim un dosar (cu șină neapărat!!!). Dosar care trebuie să cuprindă și tot felul de copii de la documente, precum cartea de identitate sau alte documente pe care le-a emis tot o instituție publică.

👉 Unul dintre obiectivele asumate prin programul de guvernare este simplificarea și debirocratizarea administrației publice, pentru a putea oferi cetățenilor servicii de calitate.

👉 Iar această practică trebuie să înceteze, nu doar pentru că este absurdă pentru că toate aceste documente sunt emise de instituții reprezintă statul român, aceleași care solicită si copiile, dar mai ales pentru că îngreunează relația cetățean-administrație și viața cetățeanului care este plimbat dintr-un birou în altul și la xerox. Instituțiile trebuie să comunice între ele și să servească cetățeanul cât mai mult, cu reguli clare, fără a-l pune inutil pe drumuri și să pregătească dosare care doar îngroașă stivele din arhivele statului român inutil!

🖌Camera Deputaților este for decizional și sunt sigură că președintele Klaus Iohannis va promulga proiectul de lege.

🔎 După ce acest proiect va deveni lege, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale vor solicita entităților care au emis documentele, copii sau extrase de pe acestea, în format electronic, în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public.

🔎 Practic, documentele solicitate în original sau copie de administraţia publică se regăsesc în baze de date existente la nivelul altor autorităţi publice, nefiind necesar decât un transfer electronic de cunoaştere în interiorul statului sau prezentarea originalului.

#DeputatPNL
#PNL #PNLGiurgiu

Vezi mai mult

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.