MARIA GABRIELA HORGA: ”Viorel Rotaru este un primar activ și dedicat!”
Viorel Rotaru este un primar activ și dedicat, punând nevoile comunității din Băneasa în centrul activităților sale. La alegerile locale din 9 iunie, a obținut cel de-al patrulea mandat, cetățenii acordându-i un vot copleșitor, cel mai convingător semn al încrederii. Și vizita de astăzi din Băneasa ne-a arătat că oamenii din comună sunt încrezători, pun întrebări multe, propun soluții.
Viorel Rotaru poate spune cu mâna pe inimă că în comună sunt mereu deschise cel puțin două șantiere. Cele mai recente exemple vizează lucrările de asfaltare sau lucrările la școala din satul Pietrele. Primăriile comunelor Băneasa şi Mihai Bravu s-au asociat într-un proiect comun privind alimentarea cu gaze naturale a celor două localităţi.
Viorel Rotaru beneficiază de sprijinul echipei PNL Giurgiu și de cel al președintelui CJ Giurgiu, Toma Petcu.
Eu le explic oamenilor cum m-am implicat în primul mandat de parlamentar și tocmai forța echipei le garantează că rezultatele vor continua să apară. Candidatura pentru Senat din partea PNL Giurgiu mi-am depus-o tocmai ținând cont de realizările din primul mandat: 52 de legi aprobate dintre cele inițiate de mine, obținerea de bani pentru proiectele județului, împreună cu întreaga echipă a PNL.
CMF 11240002
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/maria-gabriela-horga-viorel-rotaru-este-un-primar-activ-si-dedicat/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 15 noiembrie 2024 15:32