Masca de protecţie devine obligatorie în toate spaţiile publice din Bucureşti. Care sunt excepţiile

”Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit, joi seară, în şedinţă extraordinară, prin utilizarea mijloacelor de comunicare electronice, constată că la nivelul Municipiului Bucureşti rata de incidenţă cumulată la 14 zile, în data de 07.10.2021, ora 10.03 este de 11,49/1000 de locuitori fapt pentru care, începând cu data de 08.10.2021 ora 00:00 se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise”, a transmis, joi seară, Prefectura Bucureşti.  

Instituţia precizează care sunt excepţiile de la regulile de purtare a măştii:  

 * În spaţiile publice închise sunt exceptate persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situaţii:  

           – angajatul care este singur în birou; 

           – persoana care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii; 

           – persoana care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante; 

           – prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 m între persoane; 

           – copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. 

   * În spaţiile publice deschise sunt exceptate persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situaţii: 

           – desfăşoară activităţi, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc; 

           – persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii/medicul curant; 

           – persoana care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante; 

           – copiii cu nevoi speciale, în urma evaluării riscului de către medicul curant; 

           – copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.   

Ministerul de Interne a transmis, joi, precizări cu privire la portul măştii de protecţie în spaţiile deschise din localităţile cu rata de infectare de peste 6 la mie, explicând că nu este obligatorie purtarea măştii de protecţie dacă persoana este singură pe stradă.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.