Măsuri sporite pentru siguranța elevilor în anul școlar 2024-2025 în județul Giurgiu

Măsuri sporite pentru siguranța elevilor în anul școlar 2024-2025 în județul Giurgiu

 Începerea noului an școlar 2024-2025 aduce măsuri riguroase pentru asigurarea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ din județul Giurgiu, în conformitate cu Planul Național de Combatere a Violenței Școlare, anexă a Hotărârii Guvernului nr. 1065 din 02.09.2024.

La nivel local, acest plan este transpus prin Planul Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară, vizând atât unitățile din mediul urban, cât și pe cele din mediul rural.

În județul Giurgiu funcționează în acest an școlar 188 de unități de învățământ: 48 în mediul urban și 130 în mediul rural, dintre care 185 sunt parte din sistemul public și 3 din cel privat. Acestea includ 44 de grădinițe, 122 de școli primare și gimnaziale, 11 licee și colegii, precum și alte 9 unități (cluburi sportive, cluburi ale copiilor, școli postliceale).

Măsuri de siguranță premergătoare începerii cursurilor:

– Verificări în unitățile de învățământ: Comisii mixte, formate din polițiști, pompieri și reprezentanți ai altor instituții, au inspectat școlile pentru a asigura siguranța și conformitatea acestora. În cazurile unde au fost găsite deficiențe, au fost luate măsuri de remediere.

– Verificarea transportului școlar: Polițiștii au desfășurat acțiuni pentru a inspecta autovehiculele și conducătorii acestora, în vederea garantării siguranței elevilor.

– Semnalizarea rutieră în zonele adiacente școlilor: Au fost verificate marcajele rutiere și au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor.

– Repartizarea responsabilităților: Fiecare unitate de învățământ a fost inclusă sub responsabilitatea structurilor de ordine publică, precum poliția, jandarmeria și poliția locală, pentru menținerea siguranței publice în zonele adiacente.

 Măsuri pe parcursul anului școlar:

– Patrularea în jurul unităților de învățământ: Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu va corela programul de patrulare cu orarul școlilor pentru a asigura o prezență constantă în zonele de interes.

– Campanii de prevenire a violenței și consumului de substanțe: În cadrul programului „Școala Altfel” vor fi derulate acțiuni de educație și conștientizare a riscurilor legate de violență, droguri și alte vicii.

– Asigurarea prezenței active în mediul școlar: Polițiștii vor monitoriza locurile adiacente școlilor pentru a preveni absenteismul și alte comportamente antisociale.

– Campania „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția” va fi implementată pe parcursul întregului an școlar, promovând conștientizarea necesității unui mediu sigur și non-violent.

Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu subliniază importanța colaborării între poliție, unitățile de învățământ și familiile elevilor, având ca obiectiv crearea unui mediu sigur și educativ pentru toți elevii din județ.

Sursa: IPJ Giurgiu

Articolul Măsuri sporite pentru siguranța elevilor în anul școlar 2024-2025 în județul Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

 Începerea noului an școlar 2024-2025 aduce măsuri riguroase pentru asigurarea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ din județul Giurgiu, în conformitate cu Planul Național de Combatere a Violenței Școlare, anexă a Hotărârii Guvernului nr. 1065 din 02.09.2024. La nivel local, acest plan este transpus prin Planul Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară, […]

Articolul Măsuri sporite pentru siguranța elevilor în anul școlar 2024-2025 în județul Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jipa Carmen
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/masuri-sporite-pentru-siguranta-elevilor-in-anul-scolar-2024-2025-in-judetul-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 10 septembrie 2024 12:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.