Medic de familie, despre testarea elevilor într-o sală de clasă: Este ca mersul în grup la toaleta comună din fundul curţii

„Testarea elevilor prin teste de salivă la grămadă în sala de clasă o văd, din punct de vedere al igienei, dar şi al percepţiei vizuale, ca mersul în grup la toaleta comună din fundul curţii care nu are pereţi despărţitori, sursă de apă şi canalizare”, afirmă medicul de familie Eduard Egri, într-o postare, pe pagina sa de Facebook.

El consideră că testarea în şcoală s-ar putea realiza individual, rând pe rând, doar într-un spaţiu special amenajat, cu personal echipat corespunzător pentru manipularea probelor. „Testarea în şcoală s-ar putea realiza individual, rând pe rând, doar într-un spaţiu special amenajat, bine ventilat, cu sursă de apă pentru spălatul pe mâini înainte şi imediat după autorecoltarea probei, materiale dezinfectante, posibilitatea ca spaţiul de a fi dezinfectat uşor la sfârşitul testării şi bineînţeles cu personal echipat corespunzător pentru manipularea probelor, de la citirea, aruncarea şi introducerea în baza de date”, precizează medicul de familie. Ideală este testarea la domiciliu, dar imposibil de realizat corect decât poate la un procent de maximum 30% dintre elevi, susţine medicul.

„O altă întrebare este cum se va realiza corect testarea din salivă a tuturor copiilor din şcolile speciale, unii dintre ei, datorită comorbidităţilor pot avea un risc crescut de a face o formă mai severă de boală. Aştept cu interes protocoalele de testare”, a mai scris medicul. 

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că joia viitoare ar putea fi prima zi de testare a elevilor în şcoli.

 Vă recomandăm şi:

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.