Mercenarii lui Potra si Georgescu cu deciziile de clasare ca apt limitat la control
A ramas fara ecou un comentariu din urma cu câteva zile despre intentia celor de la MAI de a declansa o ampla actiune de reevaluare medicala a celor cateva mii de politisti, jandarmi, pompieri penitenciaristi care, in baza unor decizii de clasare medicala ca apt limitat in timp de pace, s-au pensionat anticipat partial, dar au continuat sa lucreze, unii chiar in structuri paramilitare in strainatate, in armata de mercenari a infractorului Potra.
18 dintre acesti mercenari au fost trimisi in judecata zilele trecute pentru actiuni de destabilizare a ordinii constitutionale in perioada recentelor alegeri prezidentiale.
Astfel de actiuni ar trebui extinse si la celelalte institutii de aparare, pentru a devoala marea corupție care a lasat fara profesionisti apararea, ordinea publica si siguranta nationala.
Nu e vorba numai de cei care s-au pensionat fraudulos pentru a se angaja ca mercenari ci și de zeci de mii de militari care au parasit institutiile de aparare, profitand de lacunele legislative introduse in legea pensiilor militare de insi care au actionat ca un grup infractional organizat, pentru favorizarea celor in activitate si discriminarea vechilor pensionari, lasati cu pensiile neactualizate de 8 ani.
Oare, cati dintre acesti mercenari din Congo sunt pensionari militari anticipat, cu decizii de clasare de apt limitat?
Militarii din MAI pensionați cu „apt limitat”, chemați la reevaluare medicală. Miza: pierderea pensiei
Ministerul Afacerilor Interne pregătește o amplă acțiune de verificare a situației medicale a cadrelor militare care au ieșit la pensie cu diagnosticul „apt limitat”. Conform surselor oficiale, scopul acestei măsuri este de a identifica eventualele cazuri în care afecțiunile care au dus la pensionare nu mai justifică acordarea pensiei de invaliditate.
Reevaluare medicală obligatorie
Comisiile medicale ale MAI urmează să convoace în perioada următoare foștii angajați care, în momentul trecerii în rezervă, au fost declarați „apți limitat”, adică apți pentru anumite activități, dar cu restricții fizice sau psihice. Reevaluarea se va face pe baza documentelor medicale actualizate și a unei examinări clinice complete.
„Este un proces normal de verificare periodică a stării de sănătate a beneficiarilor de pensii de invaliditate. Dacă starea lor s-a îmbunătățit și nu mai există motive medicale pentru încadrarea ca apt limitat, legislația ne obligă să dispunem încetarea pensiei pe acest motiv”, au explicat surse din MAI.
Posibilitatea pierderii pensiei
În urma acestui control, militarii pensionați cu acest statut riscă să își piardă drepturile speciale de pensie dacă nu se mai confirmă problemele medicale care au justificat ieșirea lor din activitate. În cazurile în care afecțiunile persistă sau s-au agravat, pensia va fi menținută.
Decizia vine în contextul în care, în ultimii ani, opinia publică a criticat numeroase cazuri în care cadrele au fost pensionate la vârste relativ tinere pe baza unor afecțiuni ușoare, beneficiind apoi de pensii considerabile.
O măsură cu impact major
Reevaluarea ar putea afecta câteva mii de pensionari din structurile MAI. Procedura este văzută de unii specialiști ca un pas necesar pentru corectarea dezechilibrelor din sistemul de pensii speciale.
Sindicatele din poliție și alte structuri atrag însă atenția că procesul trebuie să fie unul transparent și corect: „Suntem de acord cu verificările, dar ele trebuie făcute fără abuzuri și pe criterii strict medicale”, au transmis reprezentanții acestora.

Autorul articolului
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://www.huhurez.com/2025/08/mercenarii-lui-potra-si-georgescu-cu.html
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://www.huhurez.com/feeds/posts/default?alt=rss
Titlu original huhurez.com
Data originala articol 2 august 2025 12:01