Marius Humelnicu, nominalizat de PSD în noul guvern Ciucă pentru portofoliul Economiei, a renunțat ”din motive personale” la doar 24 de ore după ce fusese numit. În locul său la respectivul minister va fi altcineva, un anume Florin Spătaru, director la Șantierul Naval din Mangalia.
Un alt ”anume”
Până luni, Marius Humelnicu era și el tot ”un anume”. Poate că-l cunoșteau gălățenii săi și, în afara acestora, doar împătimiții fără leac ai fotbalului. Pentru că de Marius Humelnicu puteai să auzi numai dacă ești fan al statisticilor, fin cunoscător al istoriei jocului cu balonul rotund, fervent truditor al fenomenului.
Chiar și așa, numele lui Humelnicu spune cu greu ceva. Și nu spune absolut deloc de bine. Oricine, cu anumite tangențe cu fotbalul, a auzit de Nae Burcea, de Dănuț Lupu, de Costel Orac, de Claudiu Vaișcovici, de Mihai Majearu, adevărate simboluri locale, dar foarte puțini își mai amintesc de Marius Humelnicu.
Marius Humelnicu
Guvern sau Echipa Națională?
Până și Wikipedia mai are lipsuri. De acolo se poate afla câte ceva spre toți ceilalți cunoscuți fotbaliști gălățeni enumerați mai sus, ca și despre alții, însă prea puține despre Marius Humelnicu. Sau nu din postura de fotbalist, ci eventual din cea de politician.
Cariera sa de pe gazon e insignifiantă, însă acesta n-ar fi fost un impediment, pentru că nici ceilalți membri ai cabinetului Ciucă n-au cucerit Balonul de Aur și nici n-au evoluat în echipa națională. Problema nu e că drumul lui Marius Humelnicu în fotbal a fost scurt și nesemnificativ, ci că a fost marcat decisiv de bornele incorectitudinii.
Carieră obscură
A disputat un singur meci întreg în prima ligă, aflat pe consistenta listă a blaturilor de acum douăzeci de ani. Încă niște minute, foarte puține, în alt meci de prim eșalon, în aceeași perioadă. Apoi niște campionate la divizionara secundă a orașului, Dunărea.
După aceea tot zone periferice, Râmnicu Sărat, campionatul azer. Profilul tipic al neîmplinirii în fotbal, amestecat însă și cu umorile din acea vreme, neeradicate nici astăzi.
Corectitudinea recâștigată
Sigur că de acel meci aranjat din martie 2000 dintre Rocar și Oțelul poate fi învinuit în niciun caz Marius Humelnicu. Nu el a blătuit meciul, aceea era politica fotbalistică a acelor ani, acelea erau obiceiurile. El probabil că s-a bucurat că-l bagă antrenorul, că-i prilejuiește debutul. Și nici nu poate invoca refuzul de a prelua portofoliul Economiei prin remușcările fotbalistice pe care le-ar încerca după mai bine de două decenii de la acele evenimente.
”Motivele personale” pentru care Humelnicu s-a retras pot fi și altele, nu legate de fotbal. Dar în mod cert a contat și dezvăluirea truditorilor cifrelor fotbalului, care-l înfățișează pe politician drept parte a unei dispute sportive incorecte. Dacă a renunțat la portofoliu din cauza acestei dezvăluiri incomode, înseamnă că Marius Humelnicu e demn de respect, că a înțeles că incorectitudinea, sub orice formă, e un stigmat pe care-l duci cu tine toată viața.
Din străfundurile statisticii
Mai trebuie reținut însă și altceva. Anume că în presă, iar în cea sportivă în mod special, există oameni pasionați de meseria lor de statisticieni, oameni care umblă prin arhive, prin hârțoage și, mai nou, prin fișiere arhivate electronic.
Ei pot scoate la iveală lucruri minunate, sau, cum a fost vorba în cazul de față, cu totul neplăcute. O reverență acestor oameni și muncii lor, transformată în pasiune de-o viață.
Read More
Reflectorul de Sud