Ministrul Muncii anunță că vor fi analizate mai multe variante de lucru privind pensiile speciale

Subiectul pensiilor speciale ar putea fi repus pe agendă săptămâna viitoare, când pot fi analizate noi propuneri în acest sens. Raluca Turcan, ministrul Muncii, a anunțat luni, după o întâlnire cu beneficiarii de pensii de serviciu, că ideea de echilibru între contributivitate și factorul favorizant este împărtășită de toate categoriile.

„Punctele de vedere primite astăzi de la reprezentanții categoriilor beneficiare de pensii de serviciu vor fi transmise grupului de lucru al coaliției, pentru a intra în analiză începând cel mai probabil de săptămâna viitoare. Rolul care revine grupului de lucru pe pensii speciale de la nivelul coaliției este acela de a finaliza variantele de modificări pornind de la cele cinci propuneri avansate deja de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și integrând totodată punctele de vedere exprimate de categoriile vizate”, transmite Raluca Turcan, conform Mediafax.

Ministrul Muncii precizează că, în cadrul celei de-a doua întâlniri cu beneficiarii de pensii de serviciu, a constatat că ideea de a aduce un echilibru între contributivitate și factorul favorizant este împărtășită de toate categoriile.

„Mai mult, pentru anumite domenii avem deja propuneri punctuale, urmând ca zilele viitoare să intrăm în discuții mai aplicate și cu alte categorii profesionale. Analiza legislației în vigoare în momentul de față, dar și a jurisprudenței Curții Constiuționale, pe care o realizăm împreună, ar trebui să ne conducă la propuneri care să răspundă atât criteriului echității, cât și cerinței de constituționalitate”, a concluzionat Turcan.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.