Mircea Hava a pierdut preşedinţia PNL Alba. Lovitură pentru tabăra Orban înainte de Congres

Mircea Hava a pierdut preşedinţia PNL Alba. Dintr-un total de 416 voturi valabil exprimate, Ion Dumitrel a avut 260 de voturi, iar Mircea Hava, 152.

În premieră, la şefia PNL Alba au fost doi candidaţi. A fost pentru prima dată când Mircea Hava a avut contracandidat, în persoana celui cu care a făcut tandem în ultimii ani, ca preşedinte, respectiv prim-vicepreşedinte.

Citeşte şi: Raluca Turcan reacţionează după atacul liderului PNL. „Această competiţie este a mea cu Ludovic Orban. La Sibiu au fost nişte manevre”

Europarlamentarul Mircea Hava a fost primar al municipiului Alba Iulia timp de şase mandate, iar preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, deţine această funcţie de un deceniu şi jumătate.

Prezent la Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Alba, premierul Florin Cîţu a afirmat că preferatul său este „un om care a muncit, un om care munceşte foarte mult, care cunoaşte foarte bine judeţul, cunoaşte oamenii foarte bine, e un om care a luat la pas tot judeţul şi este un om dintre ei”. El a adăugat că este nevoie de un lider care să fie „aici, tot timpul”, potrivit Agerpres.

Florin Cîţu le-a transmis celor prezenţi că lucrurile „merg bine la guvernare” şi că rezultatele sunt „mult mai bune decât se aştepta oricine, în ceea ce priveşte investiţiile, creşterea economică, veniturile românilor”.

Cîţu a susţinut, totodată, că această competiţie internă din PNL, „normală pentru un partid, nu va afecta niciun fel guvernarea”.

„Singurul mesaj pe care pot să îl dau din ‘Capitala Unirii’: uniţi suntem acum şi uniţi o să fim şi după 25 septembrie. Doar împreună o să modernizăm România”, a afirmat el.

Citeşte şi: Rareş Bogdan, avertisment pentru politicienii PNL. „Nu mai merge doar cu ‘jos ciuma roşie’”

La Alba Iulia a fost prezent şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a apreciat competiţia ca fiind una „foarte interesantă, cu multă adrenalină şi cu candidaţi puternici”.

În discursul său, susţinut înainte de a începe votarea, Orban le-a transmis liberalilor din Alba că are încredere că vor alege fără să ţină cont de „iluzii care pot fi vânturate” şi de presiuni.

„Am încredere că veţi alege cu mare atenţie (…), cu responsabilitate, cu discernământ, fără să ţineţi cont de cântecele de sirenă care sunt lansate de cei care vor să vă îndrepte spre stânci, fără să ţineţi cont de iluzii care pot fi vânturate, fără să ţineţi cont de presiunile care, din păcate… Şi asta se întâmplă, să nu ne facem că nu se întâmplă. Când partidul este la guvernare, mulţi consideră că dacă deţin putere administrativă ca urmare a susţinerii politice din partea PNL pot să îşi permită să-şi intimideze colegii sau să îi determine să acţioneze altfel decât cum îşi doresc”, a declarat Ludovic Orban.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.