Mircea Sandu, fost preşedinte al FRF, achitat definitiv pentru luare de mită

„În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 1168 din data de 08.10.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, în dosarul nr. 17005/3/2019. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, este decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, judecătorii au menţinut decizia din octombrie 2020 a Tribunalului Bucureşti, care a constatat că faptele nu există.

Acuzaţiile DNA
Mircea Sandu a fost acuzat de luare de mită, iar soţia lui, Elisabeta Sandu, de complicitate la această infracţiune. Dosarul a fost trimis în judecată pe 4 iunie 2019.

DNA susţine că, în 2009, Mircea Sandu ar fi primit, cu ajutorul soţiei, 724.000 lei de la două persoane fizice, una fiind reprezentant al unei firme de avocatură, pentru ca Federaţia Română de Fotbal, instituţie pe care o conducea, să încheie două contracte de asistenţă juridică cu respectiva societate. Documentele au fost semnate pe 20 octombrie 2009, spun procurorii.

„În baza acestor contracte, în cursul anului 2011, societatea de avocatură a obţinut de la Federaţia Română de Fotbal suma de 11.705.626 lei”, menţionează parchetul.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.