Moarte stupidă pentru o tânără, la o petrecere de 8 martie. A intrat în camera greşită, unde şi-a găsit sfârşitul

Moarte stupidă pentru o tânără de 30 de ani, din judeţul Iaşi. Fata a murit înecată la o petrecere de 8 martie, care a avut loc în vecini. 

Tânăra se afla, împreună cu familia ei, în casa unui prieten, când s-a hotărât să meargă până la toaletă. Uşa de la toaletă era alăturată unei alte uşi, care ducea către beci. Tănăra a deschis uşa greşită şi a căzut într-o fântână săpată în beci cu scopul de a colecta surplusul de apă. Fără să cunoască încăperea, Elena a căzut într-o capcană fatală şi s-a înecat, scrie bzi.ro.

„Poliţiştii au fost sesizaţi printr-un apel la numărul unic de urgenţe despre faptul că o tânără în vârstă de 30 de ani a fost găsită decedată. În cauză s-a deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă şi s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.
Tragedia petrecută în comuna Cotnari a stârnit un val de emoţie, tânăra fiind mama unui copilaş de doar câţiva ani şi cunoscută de către localnici ca o gospodină la locul ei. 
Vă recomandăm să citiţi şi: 

 

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.