Nelu Iordache a ratat fuga în Italia din cauza măsurilor anti-COVID. Cum a ajuns „regele asfaltului” pe mâinile procurorilor DNA

Nelu Iordache a ratat fuga în Italia din cauza măsurilor anti-COVID. Omul de afaceri a ajuns miercuri dimineață pe aeroportul Otopeni, însă formalităţile impuse din cauza pandemiei COVID-19 i-au dat de furcă.

Până să remedieze problema, avionul a decolat. În aceste condiţii, Nelu Iordache a fost nevoit să plece cu următoarea cursă cu destinaţia Roma.

În momentul în care aeronava a decolat, procurorii DNA i-au cerut comandantului să o oprească, au precizat surse din rândul anchetatorilor, citate de G4Media.

Pilotul s-a conformat, iar astfel că Nelu Iordache a fost ridicat de procurorii DNA. Anchetatorii i-au dus la parchet, iar, după şase ore de audieri, Nelu Iordache a fost pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi dare de mită.

Iordache ar fi ştiut că urmează audieri în acest caz, spun sursele citate. Din interceptările existente la dosar, un martor care fusese citat zilele acestea l-a sunat pe omul de afaceri pentru a-i spune de citaţie şi să îl întrebe ce să spună pentru că nu ar fi ştiut nimic despre insolvenţa Romstrade, compania pe care Nelu Iordache a controlat-o.

Citeşte şi: Scandalul DOCUMENTULUI legat de folosirea resurselor în campania PNL se amplifică. Florin Cîţu: „Nu mi-a fost prezentat, nu comentez fiţuici”

La ieşirea de la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, afaceristul a spus că este vorba despre dosarul insolvenței Romstrade, ce datează din 2017.

„Staţi liniştit! Nu mi-e teamă de nimic. Nu am făcut niciun denunț”, a declarat Nelu Iordache după ieşirea de la DNA şi apoi a fugit de jurnalişti în momentul în care a fost întrebat dacă i s-a interzis să părăsească ţara.

De altfel, Nelu Iordache este anchetat în mai multe dosare de corupţie. Într-unul dintre acestea a fost condamnat la 12 ani şi 6 luni de închisoare, însă decizia instanţei nu este una definitivă. În acest dosar, a fost condamnat de Tribunalul București pentru evaziune fiscală şi delapidare, fiind acuzat că a înregistrat în contabilitatea companiei de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare. Prejudiciul creat statului se ridică la 2 milioane euro.

Astfel, potrivit procurorilor DNA, în perioada februarie – aprilie 2011, Nelu Iordache Nelu a înregistrat în contabilitatea SC Bata Sky Imobiliare SA (fosta Blue Air), achiziţii fictive de materiale publicitare promoţionale în valoare totală de 46.356.636 lei, din care TVA în cuantum de 8.972.252 lei.

Citeşte şi: Nelu Iordache a fugit de presă după audierea la DNA. Prima reacţie a afaceristului: „Nu mi-e teamă de nimic”

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.