Nicolae Ciucă anunţă că discuţiile despre Certificatul Covid nu au fost abandonate:„Fiecare dintre variante este pe masă”

„Nu cred că trebuie să abandonăm nimic, fiecare dintre aceste soluţii trebuie să existe pe masă şi vom decide în funcţie de cum evoluează situaţia. (…) Ceea ce ne ajută foarte mult este vaccinarea. Spre exemplu, Marea Britanie a avut ieri 187.000 de cazuri, 103 morţi. Noi la 19.000 de cazuri am avut peste 500 de oameni care şi-au pierdut viaţa, cel mai mare procent dintre ei nevaccinaţi”, a transmis premierul, joi seara, în cadrul unei emisiuni la TVR 1.

Totodată, Nicolae Ciucă a precizat că nu exclude adoptarea legii privind introducerea Certificatului COVID prin asumarea Guvernului sau prin sesiune extraodinară în Parlament.

 „Fiecare dintre variante este pe masă. Dacă situaţia o va impune, vom face apel la Parlament să intre în sesiune extraordinară şi să adoptăm, fie legea care este acum, cu amendamentele necesare, fie o asumare la nivelul Guvernului, astfel încât să putem să avem certificat COVID-19”, a explicat prim-ministrul. 

Întrebat dacă nu vede asumarea răspunderii ca pe o capcană, astfel încât să fie singurul care decontează această decizie, premierul a afirmat: „Dacă vom salva cât mai multe vieţi şi din această decizie vor muri cât mai puţini oameni, nu este o capcană pentru mine. Important este să prevaleze siguranţa oamenilor”. 

Critici pentru campania de vaccinare coordonată de Cabinetul Cîţu

Întrebat dacă mai poate fi lansată campania de vaccinare în acest moment, premierul a transmis: „Nu am avut sigur comunicare aşa cum ar fi trebuit. Să fi comunicat mai bine. Dacă i-am fi lăsat pe specialişti să fie vectorii de comunicare probabil că înţelegerea despre relevanţa vaccinului ar fi fost alta”. 

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.