Ninsorile se opresc, dar gerul polar pune stăpânire pe România!

Ninsorile se opresc, dar gerul polar pune stăpânire pe România!

După câteva zile pline de ninsori, iarna nu se oprește, ci schimbă foaia: de astăzi, în toată țara, temperaturile vor coborî simțitor, iar un val de ger polar va aduce minime de până la -20 de grade Celsius.

Ultimele zile au adus ninsori abundente în mai multe regiuni, cu precădere în sudul țării. Cel mai afectat județ este Giurgiu, unde stratul de zăpadă atinge 40-50 cm în multe localități, iar pe câmp, viscolul a format troiene de peste 1,5 metri. Deși situația este una favorabilă agricultorilor, circulația rămâne dificilă, iar drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant.

Meteorologii avertizează că urmează un episod de frig extrem, care va transforma România în polul frigului din Europa. Temperaturile vor scădea abrupt, ajungând sub -20 de grade Celsius în regiunile sudice, estice și centrale. Nopțile și diminețile vor fi deosebit de geroase, iar în județul Giurgiu, termometrele vor arăta valori de până la -20 de grade Celsius spre sfârșitul săptămânii.

Potrivit Elenei Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), temperaturile vor rămâne scăzute până pe 24 februarie, iar până la 3 martie, vremea se va menține rece, în special în sudul țării. Pe timpul zilei, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 și 0 grade Celsius, iar noaptea se vor înregistra minime cuprinse între -20 și -14 grade Celsius.

În perioada 22-25 februarie, gerul va persista, dar ninsorile vor fi mai rare, ceea ce va permite autorităților să intervină pentru degajarea drumurilor.

Românii sunt sfătuiți să se pregătească pentru zile de iarnă autentică și să fie prudenți în trafic, mai ales în zonele afectate de viscol.

(Jurnal)

 

Articolul Ninsorile se opresc, dar gerul polar pune stăpânire pe România! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

După câteva zile pline de ninsori, iarna nu se oprește, ci schimbă foaia: de astăzi, în toată țara, temperaturile vor coborî simțitor, iar un val de ger polar va aduce minime de până la -20 de grade Celsius. Ultimele zile au adus ninsori abundente în mai multe regiuni, cu precădere în sudul țării. Cel mai […]

Articolul Ninsorile se opresc, dar gerul polar pune stăpânire pe România! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/ninsorile-se-opresc-dar-gerul-polar-pune-stapanire-pe-romania/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 19 februarie 2025 12:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.