Noi depuneri de jurământ la Consiliul Județean
Azi, în ședință extraordinară a Consiliului Județean Giurgiu, cinci consilieri au depus jurământul de credință.
Patru consilieri PSD și un consilier USR au jurat că vor vota pentru binele locuitorilor și județului Giurgiu, în mandatul de patru ani, pentru care au fost aleși.
În ordinea alfabetică, primul care a jurat cu mâna pe Biblie și pe Constituție a fost Cândea Iosif Dorin din partea AUR Giurgiu.
Dorin Cândea deține deja tei mandate de consilier județean: unul în funcția de președinte pe relații externe, iar celelalte două ca președinte al Comisiei de Urbanism în județul Ilfov și ulterior în județul Timiș. În acest an a candidat pentru funcția de președinte al CJ Giurgiu, din partea AUR.
Pe Ionel Dinu îl știți. A fost vicepreședinte al Consiliului Județean în perioada 2004-2008 și de-a lungul anilor s-a remarcat prin declarațiile sale siropoase la adresa unui partid sau altul. A jonglat tot timpul între PSD și PNL, acum fiind ales consilier județean pe lista PSD Giurgiu.
A urmat apoi tânărul consilier județean din partea USR. Constantin Eduard-Ionuț are 28 de ani, este din Crevedia Mare, este profesor de matematică la Școala din Vânătorii Mici, iar echipei USR Giurgiu i s-a alăturat în 2019. În perioada 2020-2024 a fost consilier local al comunei Crevedia Mare, iar în acest mandat de consilier județean își propune să urmărească foarte atent tot ceea ce ține de învățământul giurgiuvean, mai ales că este domeniul în care activează.
Dinu Ionescu este consilierul județean, din partea PSD, care a depus azi jurământul, urmat de colegul său de partid, Răgălie Cristian Mihai, cela care declara că , în acest mandat va susține accesul egal la educație, locuri de muncă și servicii publice pentru toți cetățenii, asigurându-mă că fiecare voce este auzită și respectată.
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/noi-depuneri-de-juramant-la-consiliul-judetean/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 20 noiembrie 2024 19:26