Noi reguli pentru redeschiderea școlilor în format fizic în locul ratei de vaccinare de 60% a cadrelor didactice

Aproape 68%, reprezentând peste 2 milioane de copii din unităţile şcolare de stat şi private din România au revenit fizic la cursuri, astăzi, 8 noiembrie, după vacanţa de două săptămâni impusă din cauza creşterii alarmante a numărului de cazuri COVID-19.
Totuși, decizia autorităţilor a stârnit nemulţumirea multor părinţi şi profesori.
Sorin Cîmpeanu a propus ca în localităţile în care rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 este mai mică de 3 la mie să se renunţe la pragul minim de vaccinare de 60% pentru personalul didactic şi copiii să poată merge la şcoală.
„În măsura în care autorităţile sanitare sunt de acord, voi propune următorul lucru: în localităţile în care rata de incidenţă este mai mică de 3 la mie să se poată renunţa la acest prag minim de vaccinare. În acest fel, am putea da posibilitatea acelor localităţi din mediul rural în care nu sunt infectaţi, dar nici suficient de mulţi vaccinaţi, să poată deschide şcoala cu prezenţă fizică” – a precizat ministrul Educației.
Întrebat de când ar putea intra în vigoare această propunere, ministrul a răspuns că „decizia va trebui analizată de către Ministerul Sănătăţii şi apoi de către CNSU”.
Peste 4.800 de şcoli şi grădiniţe de stat şi private şi-au redeschis porţile de luni, 8 noiembrie, în România pentru continuarea cursurilor în format fizic în semestrul I al anului şcolar 2021 – 2022.
„67,79 % raportat la numărul total al unitatilor de invatamant, de stat și privat, au decizia de începere cu prezenta fizica de luni, 8 noiembrie.
Este vorba despre 4847 unități de învățământ şi peste 2 milioane de elevi și preșcolari”, a precizat ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
La nivelul județului Giurgiu( vezi poziția nr. 35) din cele 84 de unități de învățământ înregistrate, 41 au început astăzi cursurile în format fizic, restul de 43 de unități de învățământ fiind în sistem online. Cele 41 de unități la care astăzi a sunat clopoțelul de intare reprezintă 48,81 % din totalul școlilor din întregul județ. Practic, aproape jumătate dintre elevi învăță online, iar restul sunt prezenți la școală.

Așteptăm veștile despre implementarea noilor reguli care cu siguranță nu vor întârzia să apară în zilele imediat următoare.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Noi reguli pentru redeschiderea școlilor în format fizic în locul ratei de vaccinare de 60% a cadrelor didactice

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.