Noul stadion Steaua va fi inaugurat cu un vechi adversar. Meciul care se repetă după 47 de ani.

Noul stadion Steaua va fi inaugurat cu un vechi adversar. Arena din Ghencea este gata să fie folosită. De fapt, ea a fost deja gazda antrenamentelor pentru partidele de la Euro, ale naționalelor Macedoniei de Nord și Austriei. Însă, inaugurarea oficială va aduce față în față echipele care au jucat și la inaugurarea vechiului stadion din Ghencea, în aprilie 1974.

Noul stadion Steaua va fi inaugurat cu un vechi adversar

Arena-i gata, mai trebuie echipă. Noul stadion Steaua va fi inaugurat cu un vechi adversar. În 9 aprilie 1974, fosta arenă din Ghencea era, la rândul său, inaugurată. Onoarea i-a revenit meciului de fotbal ce i-a opus pe „militari” formației iugoslave, pe atunci, OFK Belgrad. Partida s-a disputat în fața a 30.000 de spectatori, capacitatea maximă a stadionului de atunci. Scorul a fost 2-2, autorii golurilor fiind Tătaru II (min. 44), Viorel Năstase ( min. 59), respectiv Turudija (minutele 75 și 82). Astfel, Gheorghe Tătaru (n.r. – Tătaru II) a înscris primul gol pe noua arenă din Ghencea. Antrenorii steliștilor erau Constantin Teașcă și Gheorghe Constantin.

Acum, Steaua a reușit promovarea în Liga 2. Însă, din cauză că nu s-a transformat la timp în club de drept privat nu va avea, deocamdată, drept de promovare în Liga 1. Însă au stadion nou, unul care a costat aproape 100 de milioane de euro. Noua arenă are 31.254 de locuri, gazon natural ransforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație. El mai cuprinde un restaurant, spații de cazare, muzeul Clubului Sportiv al Armatei, spații VIP, magazine, vestiare, spații tehnice și birouri, sală de forță, zonă de presă.

[embedded content]

Meciul care se repetă după 47 de ani

La 47 de ani de la vechea inaugurare, conducerea CSA Steaua a decis ca actuala „tăiere de panglică” oficială să se desfășoare tot în compania celor de la OFK Belgrad. Cu cinci titluri de campioană, OFK Belgrad activează acum în liga a treia din Serbia, însă va sosi la București pentru a repeta un fragment din istoria clubului din Ghencea. Duelul dintre echipa pregătită de Daniel Oprița și OFK Belgrad va avea loc în data de 7 iulie 2021.

CSA Steaua a promovat în Liga 2, după o dublă victorie în finala barajului (2-0 și 2-1 cu CS Afumați). La momentul respectiv, fanii s-au arătat extrem de nemulțumiți de conducerea clubului și de Ministerul Apărării Naționale (MapN). Acum, conducerea clubului încearcă să-i îmbuneze luând în calcul opțiunea ca partida de inaugurare să se dispute cu „casa închisă”, conform prosport.ro. Deocamdată, oficialii Stelei mizează pe jumătate din capacitatea noii arene, dar este posibilă o mărire spre 100%, dar cu respectarea condițiilor de vaccinare sau de test negativ existente și pentru spectatorii meciurilor de la Euro de pe Arena Națională.

SURSĂ ARTICOL



Sursa:
reflectoruldesud.ro/
Articol sursa: Noul stadion Steaua va fi inaugurat cu un vechi adversar. Meciul care se repetă după 47 de ani.

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.