O casă a ars violent, joi după amiază, în localitatea Zorile din Comuna Grădinari
Un incendiu violent a izbucnit joi, 16 aprilie, după amiază, în podul unei case din localitatea Zorile, comuna Grădinari, județul Giurgiu.

Flăcările se manifestau la nivelul acoperișului și exista pericolul de propagare, la o anexă și la solarul unui vecin.
La fața locului s-au deplasat pompierii din Detașamentul Bolintin Deal și ai Secției Mihăilești, cu patru autospeciale de stingere și o cisternă, dar și reprezentanți ai Seviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, din comună, ai societății de furnizare a energiei și un echipaj de poliție.
Pompierii au localizat incendiul, împiedicând extinderea acestuia. A ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 150 mp. și s-au deteriorat tavanele, pereții și mai multe bunuri din interior .
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurt circuit. Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce pot apărea pe timpul exploatării instalației electrice trebuie adoptate mai multe măsuri:
– verificați periodic instalația electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
– nu folosiți prize sau întrerupătoare slăbite;
– nu lăsați aparatele electrice sub tensiune;
– nu utilizați aparate electrice care au conductorii de alimentare uzați, deteriorați sau care nu au ștecher;
– nu alimentați mai mulți consumatori electrici, de putere mare, de la același prelungitor, concomitent.
Articolul O casă a ars violent, joi după amiază, în localitatea Zorile din Comuna Grădinari apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Un incendiu violent a izbucnit joi, 16 aprilie, după amiază, în podul unei case din localitatea Zorile, comuna Grădinari, județul Giurgiu. Flăcările se manifestau la nivelul acoperișului și exista pericolul de propagare, la o anexă și la solarul unui vecin. La fața locului s-au deplasat pompierii din Detașamentul Bolintin Deal și ai Secției Mihăilești, cu […]
Articolul O casă a ars violent, joi după amiază, în localitatea Zorile din Comuna Grădinari apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/o-casa-a-ars-violent-joi-dupa-amiaza-in-localitatea-zorile-din-comuna-gradinari/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 17 aprilie 2026 15:12
