O giurgiuveancă din cartierul Ramadan, ce aruncase gunoiul la întâmplare, a fost identificată într-un mod inedit , de către polițiștii locali!

Marți, 23 noiembrie, ora 10:30, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Mediu au identificat în zona Ramadan, pe rambleul de cale ferată, gunoaie aruncate și  deșeuri menajere.

Spre ghinionul autorului acestui gest antisocial, în deșeurile respective au fost găsite documente de curierat care conțineau datele de identificare ale unei persoane. Din verificările efectuate ulterior, de polițiștii locali s-a dovedit că cel care aruncase gunoiul este același cu cel ale căror date fuseseră găsite în mormanuil de gunoi.

Fapta a fost recunoscută de făptaș,  o femeie (M.R.), în vârstă de 49 ani, care a fost sancționată (conform art.12, lit. c, din HCLM nr.229/ 2021), cu o amendă în valoare de 1000 lei.
Menționăm că faptele expuse mai sus, nu sunt singulare, fenomenul depozitării deșeurilor, de orice natură, în locuri neautorizate, pe raza municipiului Giurgiu, a devenit ceva obișnuit pentru cetățenii certați cu legea. Poliția locală va acționa în continuare pentru identificarea și sancționarea acestor persoane.
***Rugăm cetățenii municipiului Giurgiu să apeleze Dispeceratul Poliției Locale Giurgiu pentru orice fapte care contravin legislației în vigoare, la numerele de telefon: 0246274668 și 0372735331.
(Direcția Poliției Locale)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: O giurgiuveancă din cartierul Ramadan, ce aruncase gunoiul la întâmplare, a fost identificată într-un mod inedit , de către polițiștii locali!

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.