O nouă acțiune preventivă a polițiștilor giurgiuveni în care sunt vizați bicicliștii și pietonii

Dacă la oraș mai vezi, când și când, un biciclist cu cască, cu biclicleta echipată și care să respecte regulile de circulație, la țară… mai greu.
Uneori turmentați, alteori, neatenți sau grăbiți, bicicliștii, dar și pietonii sunt deseori victimele accidentelor de circulație. Pentru a-i informa și pentru a-i preveni cu privirile la riscurile la care se expun, polițiștii giurgiuveni desfășoară frecvent acțiuni în satele și comunele giurgiuvene.
Polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat o activitate informativ-preventivă, în localitatea Uzunu, județul Giurgiu, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul pietonilor și bicicliștilor.
Activitatea a vizat atât respectarea normelor rutiere, cât și responsabilizarea conducătorilor auto față de participanții vulnerabili la trafic.
Cu această ocazie, recomandăm câteva măsuri de siguranță pentru pietoni:
-Traversați doar pe trecerea de pietoni.
-Folosiți trecerile marcate și, dacă există, semafoarele. Asigurați-vă întotdeauna că șoferul v-a văzut și a oprit înainte de a traversa.
-Evitați traversarea în fugă, chiar dacă pare sigur – viteza poate fi înșelătoare.
-Purtați haine deschise la culoare sau cu elemente reflectorizante, mai ales pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă.
Bicicliștilor le recomandăm:
-Casca este esențială! În plus, vesta reflectorizantă vă face mai vizibili, mai ales noaptea.
-Folosiți brațele pentru a indica virajele. Comunicarea clară previne accidente.
-Nu mergeți pe contrasens, nu vă strecurați printre mașini și nu treceți pe roșu.
-Folosiți mijloace de iluminare (față/spate) și catadioptri reflectorizanți. Frânele trebuie să fie funcționale.
-Aveți nevoie de toată atenția pentru a anticipa pericolele și reacționa rapid.

REȚINEȚI: Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni, în timpul deplasării pe bicicletă sau trotinetă constituie abatere de la normele de circulație rutieră și poate atrage sancționarea contravențională, sau, mai grav, implicarea într-un eveniment rutier.
Nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenție, și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă.
Nerespectarea normelor privind dotarea bicicletelor sau a trotinetelor electrice se sancționează contravențional cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv 6 – 8 puncte amendă.

Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/o-noua-actiune-preventiva-a-politistilor-giurgiuveni-in-care-sunt-vizati-biciclistii-si-pietonii/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 22 aprilie 2026 10:27
