Bijuterii din aur de peste 500.000 de lei, confiscate de Poliția de Frontieră la intrarea în țară
Un cetăţean turc, în vârstă de 47 de ani, pasager al unui autocar ce intra în România prin PTF Giurgiu, este cercetat penal după ce a încercat să introducă în ţară bijuterii din aur, în valoare de 500.000 de lei, ascunse în capitonajul aflat în partea din spate al unui autocar.
„În noaptea de joi spre vineri, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat la controlul de frontieră un autocar ce aparţine unei firme de transport persoane, condus de un cetăţean turc. În baza unei informaţii deţinute la nivelul Compartimentului Sprijin Operativ-STPF Giurgiu, poliţiştii de frontieră din cadrul CSO- STPF Giurgiu, împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu – SPF Giurgiu, au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport.
În urma controlului au fost descoperite ascunse în capitonajul aflat în partea din spate a autocarului mai multe pachete ce conţineau bijuterii din metal galben, susceptibile a fi din aur, în cantitate de 1.377 de grame, în valoare de aproximativ 500.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de ITPF Giurgiu.
Întreaga cantitate de aur a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele cetăţeanului turc a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă.
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/o-noua-lovitura-a-politiei-de-frontiera-bijuterii-din-aur-de-peste-500-000-de-lei-confiscate-de-la-un-turc/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 1 noiembrie 2024 17:31