Două case din Sfântu Gheorghe (Băneasa) și, respectiv, Slobozia, au fost cuprinse de flăcări luni seară, în mai puțin de o oră.
Potrivit pompierilor, primul incendiu a fost semnalat la Slobozia, unde flăcările au cuprins o anexă, care ardea pe o suprafață de aproximativ 20 mp.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere.
Au ars mobilier, aproximativ 300 kg de materiale textile și circa 100 kg de deșeuri menajere.
Au fost salvate locuințele și anexele din gospodăriile vecinilor.
Cel mai probabil incendiul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată.
Cel de-al doilea eveniment a fost anunțat în mai puțin de o oră:
Un incendiu violent a izbucnit, în această după-amiază, într-o casă din localitatea Sfântu Gheorghe, comuna Băneasa. În momentul în care a izbucnit incendiul proprietarul nu era acasă, flăcările fiind observate târziu de vecini.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 75 mp. Au ars acoperișul casei, tavanele, mobilier, ferestre, uși și articole textile. S-au deteriorat pereții locuinței și alte bunuri.
Au fost salvate două anexe.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Reflectorul de Sud