Operaţiunea Nord, deportarea în Siberia a Martorilor lui Iehova. De ce se temea Stalin de ei

Trei valuri de mari deportări, forme de represiune politică, dar şi religioasă, au fost puse în practică de autorităţile sovietice în Basarabia după anexarea ţinutului în urma ultimatumului trimis autorităţilor româneşti, în 1940. O cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma acestora nu se ştie exact, dar se estimează că ar fi vorba despre câteva sute de mii. 

În Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, epurările au început imediat, deoarece URSS era în prag de război, iar regimul avea nevoie de „stabilitate“ în regiunile anexate. 

Chiar în 1940 a avut loc o deportare etnică, parte din germanii basarabeni fiind repatriaţi în Germania. Au urmat românii, în luna iunie a anului următor, 1941. 

Au fost vizate elementele duşmănoase – adică aceia care s-au implicat în unirea Basarabiei cu România în 1918, apoi medici, preoţi, primari, funcţionari, circa 25.000 de persoane. După încheierea războiului, pe motiv că procesul de colectivizare mergea greoi, regimul sovietic a început lupta cu ţăranii prosperi, chiaburii.

În 1949 a fost Operaţiunea Iug (Sud), deportate în regiunile Kazahstan, Altai, Kurgan, Tiumen şi Tomsk fiind circa 35.000 de persoane. În fine, al treilea val de deportări a avut loc pe 1 aprilie 1951, vizaţi de Operaţiunea Nord (Sever în rusă) fiind membrii cultului Martorii lui Iehova, consideraţi a fi anti-sovietici. Unele surse spun că aproximativ 10.000 de persoane au fost exilate din şase foste republici sovietice în Siberia, în regiunile Tomsk şi Irkutsk. Alte surse arată că numărul total al deportaţilor a fost mult mai mare decât cifra menţionată, iar cele mai mulţi au fost din Ucraina şi Basarabia. 

Pentru ca cele petrecute pe 1 aprilie 1951 să nu fie date uitării, Cultul creştin Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova a organizat o conferinţă on-line intitulată „A 70-a aniversare de la Operaţiunea Nord.

Lecţii uitate despre represiunea sovietică“, fiind prezentat un film documetar şi publicat un mic studiu despre deportare. Aceasta a fost motivată de regimul sovietic prin săvârşirea unor „crime“, între ele

păstrarea neutralităţii politice şi practicarea credinţei. 

„Motivele care au stat la baza deportări membrilor cultului au fost păstrarea neutralităţii politice şi practicarea credinţei lor. Astfel, deşi au manifestat respect faţă de autorităţi, acesta fiind un principiu definitoriu al credinţei lor, Martorii lui Iehova au refuzat să se alăture organizaţiilor de partid, să servească în armată sau să susţină în vreun fel războiul. Ei însă au manifestat respect faţă de simbolurile Statului şi nu s-au opus autorităţilor în vreun fel. Tocmai această poziţie personală, fără niciun compromis, i-a adus pe Martorii lui Iehova în atenţia autorităţilor sovietice care şi-au manifestat nemulţumirea faţă de ei“, se arată în studiul asupra cultului creştin. 

Alte motive pentru deportare, care a fost ordonată de Stalin, au fost refuzul de a efectua serviciul militar şi de a paticipa la alegeri, lucruri considerate cu potenţial periculos pentru securitatea statului. În opinia conducerii Ministerul Securităţii al RSSM, „crimă“ era şi tendinţa „de a organiza o muncă duşmănoasă în scopul menţinerii prin intermediul bisericii lor a influenţei româneşti asupra populaţiei religioase şi educării unei atitudini negatice faţă de orânduirea sovietică“. 

Operaţiunea Nord a avut un caracter militar. După ce Stalin a dat ordinul de deportare, a fost pus la punct planul şi s-a stabilit personalul militar care să-l pună în aplicare. Concomitent, s-a întărit paza

frontierelor şi au fost luate măsuri împotriva eventualelor conspiraţii. Pentru declanşarea acţiunii a fost emisă Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS nr. 1290-467 cc din 6 aprilie 1949 şi Hotărârea

Consiliului de Miniştri al URSS nr. 667-339 cc din 3 martie 1951, care prevedeau „deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor organizaţiei Martorii lui Iehova şi membrilor familiilor acestora, în total 5.917 persoane“. 

Exilaţii erau folosiţi la munci grele FOTO www.jw.org.ro

Operaţiunea a început pe 1 aprilie 1951, la ora 04.00 şi s-a încheiat la ora 22:00 în aceeaşi zi. 

Tot în aprilie 1951, alături de Martorii din Moldova au mai fost deportaţi în regiunile Tomsk şi Irkutsk 3.035 familii din Ucraina, 1.008 familii din RSS Bielorusă şi câteva sute din Letonia, Lituania şi Estonia. Un raport al Ministerului de Interne al URSS din 1956 arată că în regiunile Tomsk, Krasnoiarsk şi Irkutsk din Siberia au fost deportaţi 7.449 membri ai Martorilor lui Iehova din Basarabia, Bucovina de Nord,Galiţia, Volânia, Belarusul de Vest şi Ţările Baltice. Potrivit altor documente, din Republica Moldova peste 720 de familii de Martori ai lui Iehova, circa 2.600 de persoane, au fost trimise la Tomsk, ţinut situat la aproximativ 4.500 km în vestul Siberiei: 

„Deportaţii au fost debarcaţi în staţiile de tren Bogashevo, Tugan şi Asino, ucrainienii au fost trimişi în regiunea Irkutsk şi lăsaţi la Zarianka, Tareya şi în regiunea Krasnoiarsk, localitatea Acinsk. Din Ţările Baltice, Estonia, Letonia şi Lituania, aproximativ 500 de persoane au fost debarcate în regiunea Tomsk. Înainte de a lua cruntul drum al exilului, autorităţile înregistrau doar lucrurile de valoare neînsemnată ale deportaţilor. Obiectele valoroase «dispăreau»“. 

În rapoartele autorităţilor sovietice numărul total al persoanelor deportate diferă, funcţie de cine şi în ce an l-a redactat. În aceste condiţii este posibil ca realitatea să fie cu totul alta, adică cei ajunşi forţat în regiunile siberiene menţionate să fie mult mai mulţi. Din Basarabia, exilaţii au fost încărcaţi în două trenuri de câte 60 de vagoane, care în noaptea de 1-2 aprilie 1951 au plecat spre Siberia, garniturile ajungând la destinaţie pe 13 şi 14 aprilie 1951. 

Deportaţii aveau voie să ia cu ei foarte puţine lucruri FOTO TVR3.ro

În studiul cultului creştin Martorii lui Iehova, care a fost prezentat la împlinirea a 70 de ani de la declanşarea Operaţiunii Nord, potrivit ordinelor date de autorităţile sovietice, deportaţilor trebuia să li dea suficient timp ca să-şi adune câteva lucruri înainte de a fi duşi la tren, iar vagoanele ar fi trebuit să fie amenajate pentru transportul persoanelor. În realitate, lucrurile au stat altfe, după cum se arată în lucrarea menţionată:

„În negura nopţii, un grup de aproximativ opt persoane, soldaţi şi funcţionari, veneau pe nepusă masă acasă la o familie de Martori. Le dădeau ordinul de deportare şi le spuneau că au doar câteva ore ca

să-şi strângă lucrurile înainte de a fi duşi la tren. Vagoanele erau de marfă, neizolate termic, în care aproximativ 40 de persoane erau aruncate pentru o călătorie ce avea să dureze două săptămâni. În

interior aveau 6,4 metri lungime şi 2,7 metri lăţime, cu o suprafaţă de 17,5 metri pătraţi. Transportaţi asemenea animalelor, ei nu aveau nici măcar un loc unde să doarmă sau să îşi facă nevoile“. 

Ajunşi prin cătunele Siberiei şi cazaţi în bordee, deportaţii au constatat că trebuie să supravieţuiască în condiţii extreme, localnicii neavând alimente suficiente nici măcar pentru ei. Aşa se face că membrii

cultului, trimişi forţat la mii de kilometri de casă, au fost nevoiţi să se hrănească cu coajă de pin sau rădăcini comestibile şi să mănânce supă de urzică.

„Vara au avut de înfruntat roiuri de insecte, de înţepăturile cărora le era imposibil să se ascundă şi care le tumefiau feţele şi trupurile. Ajungând într-un loc cu o climă diferită de cea din care veneau, din cauza iernilor lungi şi geroase, unii au ajuns invalizi. La acestea s-au adăugat munca istovitoare, bolile şi accidentele de muncă. Mulţi au trebuit să înfrunte durerea sufletească, deoarece au fost smulşi de lângă familiile lor pe care nu le-au revăzut sau cu care nu au corespondat ani la rând“, se arată în cronici.

Deportaţii au fost obligaţi să muncească în exploatările forestiere FOTO www.jw.org.ro

Se mai menţionează că, din mai multor materiale declasificate, reiese că scopul declarat al dictatorului sovietic a fost „suprimarea continuă a activităţi antisovietice şi că deportarea va fi efectuată pentru

totdeauna“. 

Un raport al şefului Departamentului P (Aşezări Speciale) al Ministerului Afacerilor Interne al URSS arăta că, la 1 iulie 1953, în regiunile în care au fost deportaţi, existau 10.387 de Martori ai lui

Iehova, ca urmare a exilului din 1951. 

După moartea lui Stalin, în 1953 se spera că vor veni vremuri mai bune. N-a fost să fie, abia în 

septembrie 1965 Leonid Brejnev, preşedintele Sovietului Suprem al URSS, decretând că restricţiile privind relocarea Martorilor lui Iehova şi a membrilor familiilor lor au fost ridicate. 

„Totuşi, până 1965, multe persoane din regiunile în care Martorii fuseseră deportaţi au îmbrăţişat

credinţa lor. Chiar dacă după 1965 nu toţi Martorii lui Iehova s-au întors în locurile natale, unii s-au mutat în alte regiuni ale Uniunii Sovietice, nemaifiind stingheriţi de agenturile statului. Ministerul

Securităţii Statului s-a înşelat crezând că interzicerea şi represiunea ar fi putut eradica religia Martorilor lui Iehova din ţară“, este concluzia studiului. 

Totuşi, în prezent, în Rusia, cultul Martorilor lui Iehova este considerat ca fiind extremist – probabil o reminiscenţă sovietică, rămasă încă de pe vremea lui Stalin.