Percheziții la Gogoșari. Se pare că viceprimarul vindea pește fără acte

A vândut pește fără drept și a delapidat – sunt acuzațiile care i se aduc viceprimarului comunei Gogoșari din județul Giurgiu.
Anul trecut, tot viceprimarul a fost vizitat acasă de mascați, în curtea acestuia fiind găsiți mai mulți câini, într-un dosar de braconaj cinegetic.
Polițiștii giurgiuveni de la Economic au efectuat percheziții și azi, urmând ca la finalizarea activităților să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
”La data de 18 iunie a.c., politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la sediul unei instituții, din comuna Gogoșari, județul Giurgiu, la persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și comercializare fără drept a peștelui.
În acest moment, cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii stări de fapt, urmând ca la finalizarea activităților să fie dispuse măsurile legale ce se impun.” – comunicat IPJ Giurgiu

Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/perchezitii-la-gogosari-se-pare-ca-viceprimarul-vindea-peste-fara-acte/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 18 iunie 2026 13:26
