Percheziţii la Primăria Stăneşti şi la domiciliul unor persoane fizice şi juridice

Percheziţii la Primăria Stăneşti şi la domiciliul unor persoane fizice şi juridice

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Giurgiu, la domiciliile unor persoane fizice și juridice, precum și la sediul unei instituții publice, în vederea documentării și probării activității infracționale.

În dosar se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public ar fi obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals material în înscrisuri oficiale.

În prezenta cauză penală se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea presupus nelegală în legătură cu obținerea unor contracte de achiziții de către o instituție publică privind executarea unor lucrări și decontarea acestora către un operator economic, în baza unor documente nereale.

La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu vor fi citate 12 persoane, în vederea audierii, în calitate de martori.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, instituţia publică este Primăria Stăneşti, care ar fi decontat ilegal construcţia a două troiţe. Lucrările ar fi fost în fapt executate de angajaţi ai primăriei şi apoi ar fi fost decontate ilegal ca fiind executate de un agent economic.

(omagine generică)

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Giurgiu, la domiciliile unor persoane fizice și juridice, precum și la sediul unei instituții publice, în vederea documentării și probării activității infracționale. În dosar se efectuează cercetări […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/perchezitii-la-primaria-stanesti-si-la-domiciliul-unor-persoane-fizice-si-juridice/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 30 octombrie 2023 21:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.