PNL a votat ca premierul să fie numit prin rotaţie. Liberalii vor să aibă primul şef al Guvernului. Cîţu: „Ministerele avizatoare vor fi împărţite” | VIDEO

Florin Cîţu a anunţat că PNL a hotărât că este de acord cu negocierea variantei rotaţiei premierului. De asemenea, PNL vrea ca liberalii să aibă primul şef al Guvernului.

„Vor fi împărţite”, a precizat Cîţu referitor la ministerele avizatoare. „La fel va fi şi la Apărare şi Interne”. 

Nu a fost dat un vot în ceea ce priveşte numele de premier sau propunerea lui Emil Boc de flexibilizare a mandatului de negociere, astfel încât să poată fi propuse mai multe nume de liberali la ca potenţial şef al Guvernului.

Întrebat dacă în acest moment doar Florin Cîţu e varianta de premier a PNL, liderul liberal a confirmat acest lucru. „Dacă PSD se opune, vedem atunci (…) În primul rând, în coaliţie trebuie să ne înţelegem pe alternativă, că PNL vrea prima parte de mandat”.

Gheorghe Flutur a fost prim-vicepreşedintele PNL care a prezentat stadiul programului de guvernare şi care le-a spus celor prezenţi că săptămâna viitoare ar trebui să fie învestit noul Cabinet.

Discuţiile despre principiul rotaţiei premierului au durat aproape o oră şi jumătate. Până la urmă, liberalii au votat în proporţie majoritară pentru această variantă a rotaţiei premierului. Echipa de negociere a fost mandatată să propună la discuţiile cu PSD ca primul şef al noului Guvern să fie un liberal. 

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.