PNL Giurgiu: ”Respingem ferm informațiile false și speculațiile!”

Partidul Naţional Liberal respinge ferm afirmațiile false, speculațiile și interpretările tendențioase apărute recent în spațiul online, prin care se încearcă acreditarea ideii potrivit căreia conducerea organizației județene ar avea atât obligația, cât și posibilitatea de a dispune măsuri arbitrare împotriva unor primari ai partidului, în lipsa unor concluzii oficiale ale instituțiilor competente ori a unor încălcări statutare constatate în mod formal.

Considerăm că informațiile vehiculate în mediul online reprezintă afirmații neverificate, prezentate într-o manieră denaturată și menite să inducă în eroare opinia publică, prin asocierea deliberată a unor acuzații sau interpretări jurnalistice cu ideea existenței unor vinovății deja stabilite.

Primarii vizați de aceste afirmații resping ferm acuzațiile și informațiile nefondate propagate în spațiul online, prin explicații și justificări legale pentru aspectele invocate public. Astfel de practici depășesc limitele unei dezbateri publice corecte și riscă să transforme speculația în instrument de manipulare.

Conform Statutului Partidului Național Liberal, orice eventuală sancțiune aplicată unui membru se realizează exclusiv în cadrul procedurilor statutare, cu respectarea principiilor legalității, obiectivității, dreptului la apărare și prezumției de bună-credință.

În situațiile invocate în spațiul public nu există, la acest moment, hotărâri definitive, măsuri judiciare sau concluzii oficiale care să justifice declanșarea unor proceduri disciplinare.

PNL Giurgiu consideră necesar ca dezbaterea publică să se desfășoare într-un cadru echilibrat și responsabil, în care diferența dintre constatări administrative, opinii personale, interpretări jurnalistice și eventuale răspunderi juridice să fie tratată cu seriozitate, fără verdicte anticipate și fără campanii de stigmatizare construite pe acuzații neverificate.

PNL Giurgiu susține respectarea legii, transparența și activitatea instituțiilor abilitate ale statului, însă apreciază că evaluarea activității unor aleși locali trebuie realizată exclusiv în baza faptelor, a documentelor oficiale și a cadrului legal aplicabil, nu prin presiuni publice, speculații sau informații false propagate în mediul online. (PNL Giurgiu)

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.