Poliția Locală Giurgiu renunță la serviciul de noapte începând cu 1 mai 2026: de la această dată , sesizările după ora 22.00 merg la 112

Poliția Locală Giurgiu renunță la serviciul de noapte începând cu 1 mai 2026: de la această dată , sesizările după ora 22.00 merg la 112

Direcția Poliției Locale Giurgiu își modifică programul de lucru începând cu data de 1 mai 2026, urmând să renunțe la activitatea desfășurată pe timp de noapte. Măsura a fost dispusă de Primăria Municipiului Giurgiu, prin adresa nr. 41020/22.04.2026, potrivit unui comunicat transmis instituției.

Directorul adjunct al Direcției Poliției Locale Giurgiu, Mihăiță Pencea, a confirmat că, de la această dată, toate serviciile desfășurate pe timpul nopții vor fi sistate. Activitatea instituției se va desfășura în două schimburi de câte opt ore: între 06:00 și 14:00, respectiv între 14:00 și 22:00.

Decizia a generat reacții în spațiul public, mai ales în mediul online, unde mai mulți cetățeni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la gestionarea unor situații frecvente după ora 22:00, precum ocuparea abuzivă a locurilor de parcare de reședință.

Însuși fostul primar al municipiului, Nicolae Barbu, se  întreba, referindu-se la cea mai frecventă sesizare făcută de cetățeni, este vorba despre ocuparea parcării de reședință: „Ce se întâmplă dacă după ora 22.00 șoferul găsește locul de parcare ocupat?

Reprezentanții Poliției Locale au precizat că, în astfel de cazuri, cetățenii pot apela numărul unic de urgență 112, iar competențele pot reveni Poliției Naționale. Potrivit conducerii instituției, locurile de parcare concesionate sunt reglementate prin semnalizare rutieră și prin taxele achitate către administrația locală.

O altă temere exprimată de locuitori vizează protejarea mobilierului urban și prevenirea actelor de vandalism în lipsa patrulelor de noapte. Oficialii Poliției Locale susțin însă că activitatea de ordine publică s-a bazat și până acum pe patrule mobile, formate din echipaje de câte doi agenți, dotate cu mijloace de transport, și nu pe prezență permanentă pe fiecare stradă.

Totodată, instituția amintește că în mai multe zone ale municipiului există sisteme de supraveghere video, însă identificarea autorilor unor fapte de vandalism rămâne uneori dificilă.

În ceea ce privește parcările neregulamentare din anumite zone ale orașului, conducerea Poliției Locale afirmă că acțiunile desfășurate până acum au dus la reducerea fenomenului și la eliberarea unor artere frecvent blocate de autoturisme staționate ilegal.

Reprezentanții instituției consideră că respectarea legii nu poate fi impusă instantaneu, ci prin controale repetate și aplicarea consecventă a sancțiunilor.

Florian Tincu

 

Articolul Poliția Locală Giurgiu renunță la serviciul de noapte începând cu 1 mai 2026: de la această dată , sesizările după ora 22.00 merg la 112 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Direcția Poliției Locale Giurgiu își modifică programul de lucru începând cu data de 1 mai 2026, urmând să renunțe la activitatea desfășurată pe timp de noapte. Măsura a fost dispusă de Primăria Municipiului Giurgiu, prin adresa nr. 41020/22.04.2026, potrivit unui comunicat transmis instituției. Directorul adjunct al Direcției Poliției Locale Giurgiu, Mihăiță Pencea, a confirmat că, […]

Articolul Poliția Locală Giurgiu renunță la serviciul de noapte începând cu 1 mai 2026: de la această dată , sesizările după ora 22.00 merg la 112 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/politia-locala-giurgiu-renunta-la-serviciul-de-noapte-incepand-cu-1-mai-2026-de-la-aceasta-data-sesizarile-dupa-ora-22-00-merg-la-112/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 28 aprilie 2026 18:10

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.