Polițist din Giurgiu prins în flagrant pentru luare de mită
La data de 12 martie 2025, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, împreună cu ofițeri de poliție din cadrul Structurii Centrale, sub coordonarea și la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, au realizat prinderea în flagrant a unui agent de poliție din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu.
Polițistul a fost surprins în timp ce primea suma de 1000 de lei de la o persoană pe care o cerceta într-un dosar penal, fiind acuzată de săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă. Suma de bani a fost solicitată de polițist pentru a propune soluția de clasare a cauzei, astfel favorizând persoana în cauza.
Cercetările au arătat că banii au fost pretinși încă din luna februarie 2025, când polițistul s-a deplasat la domiciliul persoanei cercetate pentru a negocia suma.
După audierea acestuia, procurorul de caz a dispus reținerea polițistului pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită. Această acțiune face parte din eforturile autorităților de combatere a corupției în rândul angajaților statului, pentru a asigura integritatea și transparența instituțiilor publice.
Sursa: SJA GIURGIU
Articolul Polițist din Giurgiu prins în flagrant pentru luare de mită apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
La data de 12 martie 2025, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, împreună cu ofițeri de poliție din cadrul Structurii Centrale, sub coordonarea și la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, au realizat prinderea în flagrant a unui agent de poliție din […]
Articolul Polițist din Giurgiu prins în flagrant pentru luare de mită apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/politist-din-giurgiu-prins-in-flagrant-pentru-luare-de-mita/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 13 martie 2025 16:12