Polițiștii de frontieră au dat lovitura: aproape 350.000 de țigarete găsite într-un microbuz
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în cadrul operațiunii SAFE ZONE, 338.500 de țigarete ascunse și nedeclarate, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă în țară prin metoda „capac”.
La sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul operațiunii SAFE ZONE, desfășurată în scopul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi a traficului ilicit cu produse din tutun, polițiștii de frontieră au oprit pentru control, pe DN 5D, un microbuz înmatriculat în Bulgaria. Acesta era condus de un cetățean bulgar în vârstă de 44 de ani și transporta, conform documentelor, dulciuri din Bulgaria pentru Olanda şi Belgia.
În urma verificării amănunțite a mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperite, ascunse printre bunurile transportate legal, folosind metoda „capac”, mai multe cutii ce conțineau țigări cu timbru fiscal bulgăresc.
După inventariere, s-a stabilit că este vorba despre 338.500 de țigarete (16.925 de pachete), pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență.
Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare totală de 507.750 de lei, precum și autovehiculul, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, au fost reținute și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.
În prezent, faţă de persoana în cauză se efectuează cercetări pentru „deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege”. (ITPF Giurgiu)
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/politistii-de-frontiera-au-dat-lovitura-aproape-350-000-de-tigarete-gasite-intr-un-microbuz/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 16 iunie 2025 13:35