Polițiștii de frontieră giurgiuveni au dat peste un algerian cu permis de ședere falsificat…
Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, în urma efectuării controlului de frontieră asupra unui tren internațional de călători, un cetățean algerian cu permis de ședere fals.
În data de 23.08.2024, în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Feroviar, a fost găsit în trenul internațional de călători, un cetățean algerian, în vârstă de 55 de ani, ce intenționa să intre în țară, având asupra sa un permis de ședere emis de autoritățile de stat belgiene.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat că permisul de ședere nu îndeplinește condițiile de formă și fond cu ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Conform protocolului româno-bulgar, persoana în cauză a fost predată autorităților de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.
(Jurnal)
Articolul Polițiștii de frontieră giurgiuveni au dat peste un algerian cu permis de ședere falsificat… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, în urma efectuării controlului de frontieră asupra unui tren internațional de călători, un cetățean algerian cu permis de ședere fals. În data de 23.08.2024, în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Feroviar, a fost găsit în trenul internațional de călători, un cetățean […]
Articolul Polițiștii de frontieră giurgiuveni au dat peste un algerian cu permis de ședere falsificat… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/politistii-de-frontiera-giurgiuveni-au-dat-peste-un-algerian-cu-permis-de-sedere-falsificat/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 26 august 2024 16:11