Polițiștii giurgiuveni, de Ziua Națională a României…!

Astăzi, miercuri,1 decembrie , Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu a participat la activitățile organizate de autoritățile județene și locale în municipiul Giurgiu, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României.
Ceremonialul a debutat la ora 10:00, cu intonarea imnului național de către fanfara Centrului Cultural Ion Vinea și depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor, continuând cu un ceremonial religios la Biserica Eroilor și parada militară.
La parada care a avut loc în Piața Tricolorului a defilat un pluton format din 15 agenți de poliție, conduși de către un ofițer de poliție.
Prin participarea la manifestările dedicate Zilei Naționale a României, polițiștii giurgiuveni au dorit să aducă un omagiu înaintașilor, care prin jertfa lor au contribuit la realizarea idealului de unitate națională.
Polițiștii giurgiuveni din cadrul dispozitivului de ordine și siguranță publică, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Giurgiu au asigurat măsurile specifice, pe întreaga perioadă a desfășurării activităților comemorative.

Sărbătorirea Zilei Naționale readuce în suflete mândria de a fi român, care numai prin unitate și voință a românilor de pretutindeni își poate îndeplini viitorul.
(Jurnal)
 

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Polițiștii giurgiuveni, de Ziua Națională a României…!

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.