Pompierii giurgiuveni au continuat acțiunile de informare preventivă: „De la risc la reziliență: copii protejați, comunitate sigură”
În contextul Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor, pompierii giurgiuveni au desfășurat, ieri, pentru a treia zi consecutiv, activități de informare și educare preventivă sub sloganul „De la risc la reziliență: copii protejați, comunitate sigură”.
Acțiunile au vizat locurile aglomerate din municipiul Giurgiu, unde reprezentanții ISU au discutat cu cetățenii despre comportamentul adecvat în cazul producerii unor situații de urgență cauzate de fenomene meteorologice periculoase. De asemenea, au fost promovate măsuri de protecție pentru astfel de cazuri.
Un accent deosebit a fost pus pe implicarea copiilor și tinerilor în dezvoltarea unor comunități mai reziliente la dezastre, aceasta fiind tema propusă anul acesta de Organizația Națiunilor Unite.
Pompierii au distribuit broșura „De la risc la reziliență: copii protejați, comunitate sigură”, care oferă informații esențiale despre protecția în fața dezastrelor. Totodată, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani au primit materiale educative special concepute, intitulate „Supraviețuitorii la cutremur, incendii și inundații”, care le explică, într-o manieră accesibilă, ce trebuie să facă în situații de urgență.
În aceeași zi, între orele 10:00 și 13:00, subunitățile ISU din Giurgiu, Bolintin Deal, Mihăilești și Colibași au organizat o zi a porților deschise, oferind tuturor celor interesați posibilitatea de a vedea îndeaproape autospecialele utilizate pentru stingerea incendiilor sau pentru salvarea persoanelor aflate în pericol.
Pompierii le-au explicat vizitatorilor cum să acționeze în cazul unui cutremur sau incendiu, subliniind importanța pregătirii și a cunoașterii măsurilor de protecție.
Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor, marcată anual pe 13 octombrie, urmărește creșterea conștientizării la nivel global și promovarea unor acțiuni concrete pentru reducerea impactului hazardelor naturale asupra comunităților.
Prin aceste acțiuni, pompierii giurgiuveni și-au reafirmat angajamentul de a contribui la educarea cetățenilor și la protejarea vieții acestora în fața riscurilor generate de dezastre naturale.
Sursa:Instituția Prefectului – Județul Giurgiu
Articolul Pompierii giurgiuveni au continuat acțiunile de informare preventivă: „De la risc la reziliență: copii protejați, comunitate sigură” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
În contextul Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor, pompierii giurgiuveni au desfășurat, ieri, pentru a treia zi consecutiv, activități de informare și educare preventivă sub sloganul „De la risc la reziliență: copii protejați, comunitate sigură”. Acțiunile au vizat locurile aglomerate din municipiul Giurgiu, unde reprezentanții ISU au discutat cu cetățenii despre comportamentul adecvat în cazul […]
Articolul Pompierii giurgiuveni au continuat acțiunile de informare preventivă: „De la risc la reziliență: copii protejați, comunitate sigură” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jipa Carmen
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/pompierii-giurgiuveni-au-continuat-actiunile-de-informare-preventiva-de-la-risc-la-rezilienta-copii-protejati-comunitate-sigura/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 15 octombrie 2024 10:11