S-a reluat procedura de ocupare, prin încadrare directă, a postului de ofițer specialist II la Inspecția de Prevenire, Compartimentul Avizare-Autorizare.
Candidații trebuie să depună cererea de înscriere, CV-ul în format Europass, copia actului de identitate și declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare, scanate lizibil, în format PDF, la adresa de e-mail: recrutare@isugiurgiu.ro, până la data de 12.08.2024, ora 15:00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Pentru detalii poate fi accesat linkul:
https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=4176
Dosarul de candidat trebuie transmis până pe 21.08.2024, ora 15:00, urmând ca testul scris să fie susținut în data de 05.09.2024.
Informații despre condițiile de participare la concurs și documentele necesare pentru constituirea dosarelor de candidat pot fi obținute de pe portalul “HUB de servicii și informații la nivelul Ministerului Afacerilor Interne”.
La accesarea https://hub.mai.gov.ro, persoanele interesate trebuie să urmeze mai mulți pași, astfel:
alegerea secțiunii “Cariera MAI” – Serviciul pentru recrutare în vederea ocupării unor funcţii vacante;
selectarea județului Giurgiu, a statutului profesional “cadru militar” și a Armei “Situații de Urgență”;0020
consultarea anunțului publicat, de unde se pot afla toate informațiile referitoare la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a participa la concurs.
Persoanele interesate de participarea la concurs trebuie să citească cu atenție anunțul și celelalte documente postate pe HUB și, dacă îndeplinesc toate condițiile menționate, să completeze cererea de înscriere și să pregătească dosarul de recrutare, în termenul indicat.
Informații suplimentare pot fi obținute de la Serviciul Resurse Umane al ISU Giurgiu, de luni până vineri, între orele 09:00-15:00, telefonic, la numărul 0246/215.150.
Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Giurgiu
Reflectorul de Sud