POȚI SĂ DONEZI? Pentru a putea să donezi sânge, trebuie să…

Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu a susţinut Sânge pentru România.

POȚI SĂ DONEZI?
Pentru a putea să donezi sânge, trebuie să îndeplinești următoarele condiții:
– vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, (persoanele care au vârsta peste 50 de ani și se prezință pentru prima dată la donare, trebuie să prezinte o adeverință de la medicul de familie din care să reiasă că nu este în evidență cu boli cronice)
– greutatea mai mare de 55 kg. (femei) și 65 kg (bărbați)
– tensiunea arterială între 110/60 și 180/100 mmHg …
– să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale
– femeile să nu fie: însărcinate, lăuze, sau în perioada menstruală
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice în ultimele 48 de ore înaintea donării
– să nu ai sau să nu fi avut vreuna din următoarele afecțiuni:
 hepatită de orice tip
 malarie
 bruceloză
 tuberculoză (TBC)
 epilepsie
 ulcer
 sifilis
 diabet
 boli de inimă
 boli de piele
 miopie peste (+/-) 6 dioptrii

ÎNAINTE DE A DONA:
– dimineața înainte de recoltare poți consuma o cană de ceai sau cafea și un mic dejun simplu (pâine cu gem, covrigi, legume, fructe)
– seara dinaintea donării și în dimineața prezentării la donare, nu consumați produse lactate
– nu fuma cu 6 ore înainte și după donare

CÂT SE DONEAZĂ?
– la o donare se recoltează 450 ml. (+/- 10%) de sânge; cantitatea se reface ca volum în câteva ore iar calitativ în 60 de zile.

SIGURANȚA:
– trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă și de unică folosință
– poți dona doar dacă starea de sănătate îți permite și te simți bine
– nu există riscul contaminării cu HIV
– senzația de leșin sau oboseală după donare este foarte rar întâlnită
– înaintea donării ți se vor pune câteva întrebări legate de starea de sănătate și ți se va face un mic examen medical (hemoglobină, tensiune, puls)
– rezultatele testelor sunt confidențiale

CE BENEFICII ȘI CE DREPTURI AI CA DONATOR?
– 7 tichete de masă
– o zi liberă de la locul de muncă, ziua donării
– 50% reducere la abonamentul pentru transportul în comun pentru o lună

ALTE AVANTAJE ALE DONĂRII:
– următoarele analize gratuite:
 Grupa sanguină
 RH
 Hepatita B
 Hepatita C
 Testul HIV/SIDA
 HTLV
 TPHA/Sifilis
 Transamiza ALT (probe hepatice)
 Glicemie
 Hemoglobină

Vezi mai mult

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.