Premier: Comisia Europeană susține eliminarea MCV la finalul acestui an

Premierul țării Florin Cîțu a anunțat că s-a întâlnit cu vicepreședintele Comisiei Europene pentru Valori și Transparență, Věra Jourová, pentru a discuta în detaliu despre Mecanismul privind Statul de Drept și Raportul pentru România.

„Guvernul României susține acest mecanism de evaluare unitară a statului de drept cu privire la toate statele membre ale UE. Respectarea statului de drept, a democrației și a drepturilor fundamentale ale omului nu sunt negociabile. Ele reprezintă fundamentul politic primar al Uniunii Europene și trebuie protejate cu îndârjire.

Alături de Comisia Europeană, Guvernul României susține eliminarea și repararea modificărilor legislative nefericite aduse legilor justiției în perioada 2017-2019.

Împărtășesc dorința doamnei Jourová de a finaliza în prima jumătate a acestui an angajamentele cu privire la statul de drept, pe care România le are ca stat membru al Uniunii Europene.

În acest sens, coaliția legislativă și Ministrul Justiției, în dialog continuu cu reprezentanții autorității judecătorești și ai societății civile au un obiectiv european: să livreze o legislație care să garanteze independența justiției pe termen lung și să reziste în fața presiunilor politice conjuncturale.

Procesul de recuperare a independenței justiției a început și va continua. Este un proces de vindecare. Nu va fi ușor, dar este inevitabil.

Prin dialog civilizat și dezbatere bazată pe argumente raționale vom ajunge la un consens în interesul României pentru încheierea MCV și pentru un stat de drept consolidat”, a scris prim-ministrul pe pagina de Facebook.

Atunci când au aderat la UE, la 1 ianuarie 2007, România și Bulgaria mai aveau încă probleme legate de nefinalizarea reformei judiciare, de corupție și, în cazul Bulgariei, de criminalitatea organizată. De aceea, Comisia a instituit mecanismul de cooperare și de verificare (MCV), o măsură tranzitorie prin care să poate ajuta cele două țări să remedieze aceste probleme, potrivit Europa.eu.

Citește și:

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.