Premierul Cîţu, întrevedere la Bruxelles cu preşedintele Parlamentului European

Prim-ministrul Florin Cîţu a avut, joi, la Bruxelles, o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează la instituţiile europene, în perioada 11-12 februarie 2021, pe agenda discuţiilor aflându-se, printre altele, campania de vaccinare în UE şi Planul de relansare economică.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuţiile au prilejuit un schimb de opinii privind principalele teme de pe agenda europeană, cu accent pe gestionarea pandemiei la nivel european, inclusiv campania de vaccinare în UE, Planul de relansare economică, lansarea Conferinţei privind viitorul Europei şi agenda externă a UE.

Prim-ministrul român a reafirmat angajamentul ferm al României de a acţiona, în continuare, în spiritul ataşamentului profund faţă de proiectul şi valorile europene.

„În contextul bunei cooperări cu Parlamentul European, a exprimat interesul Guvernului României de a continua dialogul deschis şi substanţial, mai ales în actualul context european marcat de pandemie, care necesită implicare, unitate şi coordonare sporită din partea instituţiilor europene şi a statelor membre ale Uniunii. În acest context, prim-ministrul Florin Cîţu a făcut referire la expertiza şi implicarea parlamentarilor europeni care provin din România în sprijinul promovării unităţii şi coeziunii Uniunii Europene”, se arată în comunicat.

Prim-ministrul României a subliniat importanţa unei cooperări strânse la nivel european în vederea gestionării, în continuare, a pandemiei şi a consecinţelor acesteia. În acest context, a subliniat importanţa succesului campaniilor de vaccinare din statele membre şi necesitatea menţinerii funcţionalităţii Pieţei Interne şi a spaţiului european de liberă circulaţie.

La rândul său, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a confirmat faptul că numai o abordare coordonată la nivel european este de natură să ajute la ieşirea din criză provocată de pandemie.

„În plan economic, premierul român a evidenţiat importanţa implementării noilor instrumente financiare pentru a asigura o creştere economică robustă. Totodată, a salutat foarte recenta aprobare de către Parlamentul European a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă”, se spune în comunicat.

Totodată, în ceea ce priveşte Conferinţa privind viitorul Europei, prim-ministrul Cîţu a evidenţiat relevanţa acestui proces, mai ales în contextul actualei pandemii şi al lecţiilor învăţate, pentru consolidarea instrumentelor europene de răspuns la crize, pentru consolidarea democraţiei la nivel european.

„Dialogul cu preşedintele Parlamentului European a reliefat aşteptarea ca dezbaterile din cadrul viitoarei Conferinţe să contribuie la obiectivul unei Uniuni mai apropiate de cetăţeni, care să asigure stabilitatea şi prosperitatea pe care o doresc şi la un dialog aprofundat pe temele de interes direct pentru aceştia”, conform comunicatului.

În acelaşi timp, precizează sursa citată, premierul român a mulţumit pentru susţinerea de către Parlamentul European a aderării României la spaţiul Schengen, iar preşedintele Parlamentului European „a reconfirmat că România are tot sprijinul instituţiei europene”.

„Cu referire la relaţiile externe ale Uniunii, premierul român a evidenţiat prioritatea acordată Republicii Moldova şi sprijinul pentru gestionarea pandemiei, respectiv pentru procesul de reformă democratică şi pro-europeană. Prim-ministrul a subliniat importanţa susţinerii de către UE a procesului de vaccinare în vecinătatea imediată a Uniunii, având în vedere că, dacă această vecinătate nu va fi sănătoasă, nici uniunea nu va putea fi pe deplin. Preşedintele Parlamentului European a exprimat aprecierea deosebită pentru susţinerea acordată de România Republicii Moldova, inclusiv prin donaţia a până la 200.000 de doze de vaccin anti-COVID-19”, se spune în comunicat.

Premierul Florin Cîţu a avut, de asemenea, în cursul zilei de joi, o serie de întrevederi cu liderii grupurilor politice europene din cadrul Parlamentului European: Manfred Weber, liderul Grupului PPE, Iratxe Garcia Prez, liderul Grupului S&D, Dacian Cioloş, liderul Grupului Renew şi cu secretarul general al PPE, Antonio Lopez-Isturiz.

„În cadrul acestor discuţii au fost abordate subiecte actuale de pe agenda europeană a României: campania de vaccinare (România fiind în acest moment pe locul 4 la nivel european) şi importanţa crucială a efortului coordonat la nivelul UE de către Comisia Europeană, precum şi necesitatea unui mecanism de susţinere a statelor din Vecinătatea Estică pentru a obţine vaccinuri, procesul de finalizare la nivel naţional a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Mecanismul general european pentru statul de drept, pe care România îl susţine, efortul României de finalizare a MCV, fiind confirmat angajamentul ţării noastre pentru a îndeplini cât mai curând recomandările Comisiei Europene, prezentarea proiectului Centrului Euro-atlantic pentru Rezilienţă, apreciat de interlocutori, procesul de aderarea a României la spaţiul Schengen şi respectiv la OCDE şi alte subiecte politice de interes comun”, se mai arată în comunicat.

Vineri, în a doua zi a vizitei pe care o efectuează la Bruxelles, prim-ministrul Florin Cîţu are programate întâlniri cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene şi cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.