Premierul Florin Cîțu îi avertizează pe miniştri. Ce aşteptări are de la ei: “Mandatele pe masă”

Premierul este mai vehement ca niciodată. Florin Cîțu îi avertizează pe miniștri că situația se va tranșa fără milă. Ce așteptări are prim-ministrul de la ei și în ce condiții va cere mandatele pe masă.

Premierul Florin Cîțu îi avertizează pe miniştri

Dezbaterile pe tema bugetului de stat au adus o concluzie tranșantă din partea premierului Florin Cîțu. După ce reprezentanții tuturor ministerelor din Guvern au cerut mai mulți bani, au fost avertizați că execuția bugetară va fi verificată la jumătatea acestui an, iar discuțiile se vor purta cu „mandatele pe masă”.

„Am văzut discuții despre anumite bugete, în unele au intrat colegii de coaliție. Am văzut susținere mai mare pentru subvenții decât pentru investiții. Am cerut un program de reformă pentru companiile de stat, încă nu a venit. Toți miniștrii au vrut mai mulți bani. Cererile pentru ministere au fost de 49 mld lei în plus față de ce avem, adică punem bugetul nostru peste cel al PSD și facem unul mai mare. Greșit! Avem bugete mai mari față de anul trecut în toate ministerele. Acum, am așteptările mele pentru miniștri: performanță, eficiență. Îi anunț că la jumătatea anului va fi o evaluare privind execuția bugetară, pentru că eu am mai văzut acest film.

Sunt discuții în spațiul public, dacă vorbim de voturi în Parlament pentru susținerea bugetului sau de demisie, vom discuta și, la rectificarea bugetară, discutăm execuția bugetară cu mandatele pe masă. Vreau să văd și execuție, și performanță, reforma companiilor de stat. Nu am primit niciun program de restructurare a acestor companii, vom face acest lucru prin legea bugetului. Mi se spune că lucrează ministerele la aceste măsuri concrete. Au timp până la jumătatea anului să înceapă programele de reformă pentru a avea bugetele suplimentate”, a declarat premierul, sâmbătă.

Premierul Florin Cîțu îi avertizează pe miniștri, precizând că noul buget trebuie să se axeze pe investițiile pentru care s-au alocat 61,4 miliarde de lei, adică nu mai puțin de 5,5 procente din PIB (Produsul Intern Brut).

Premierul Florin Cîțu îi avertizează pe miniştri
Ședință de Guvern. Inquam Photos / George Călin

Ce se întâmplă cu bugetul Ministerului Sănătății

Cât despre soarta bugetului pentru Ministerul Sănătății, premierul Florin Cîțu a anunțat că instituției, greu încercată în ultimul an, i se vor aloca 11,4 miliarde de lei, în condițiile în care execuția din anul 2020 a fost de 10,7 miliarde de lei.

„Deci, anul acesta sunt cu 2,2 mld lei mai mult la Ministerul Sănătății. Nu poți ieși în spațiul public și să spui că sunt bani mai puțini bani pentru Sănătate”, a subliniat prim-ministrul.

Cîțu versus Ciolacu: „Tovarăşul Ciolacu, când ai timp, dă-mi un telefon!”

Florin Cîțu a avut o serie de replici acide la adresa liderului PSD, Marcel Ciolacu:

„Observăm cu toţii ipocrizia lui Ciolacu şi acelor din PSD: aceşti oameni tot reclamă la Comisia Europeană, bugetul României. Aceiaşi oameni care acum câţiva ani de zile se supărau când noi reclamam la Comisia Europeană. Nu e o problemă că fac aceste reclamaţii. Eu aş prefera de la domnul Ciolacu, aşa cum au făcut şi în 2019, de la tovarăşul Ciolacu mă aşteptam să mă sune, îmi luam eu o zi – două din viaţă, pierdeam timpul ăsta şi îi explicam eu cum e cu bugetul. Ştiu, e mai greu, dar îi explicam eu cum e cu bugetul, nu trebuia să facă aceste scrisori la Comisia Europeană. Deci, tovarăşul Ciolacu, când ai timp, dă-mi un telefon”, a spus premierul.

Marcel Ciolacu nu a rămas dator, spunând că premierul „și-a luat palme peste ochi de la Bruxelles și își varsă frustrările pe toată lumea din țară”. El l-a invitat pe Cîțu să „pună mâna pe telefon”, că are „vreo 10 milioane de telefoane de dat”.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.