Președintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: …

PNL Giurgiu

Președintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu:
„De la procedurile de aprobare a vaccinurilor împotriva COVID-19, acordul pentru Facilitatea de reziliență, în valoare de 672,5 miliarde euro și până la noile relații dintre UE și Marea Britanie, aflați mai multe despre temele pe care le avem săptămâna aceasta pe agenda Parlamentului European 👇

💉Vaccinuri
Marți, Comisia pentru mediu și sănătate publică va discuta cu reprezentanții Comisiei Europene contractele de vacc…inare încheiate de UE, precum și progresele în ceea ce privește autorizarea vaccinurilor.

🇪🇺🇬🇧Acordul UE-Regatul Unit
Luni, Comisia pentru comerț internațional începe să examineze acordul privind viitoarele relații UE-Regatul Unit. Comisia pentru comerț internațional și Comisia pentru afaceri externe vor organiza joi o dezbatere comună. Alte comisii (transporturi, pescuit, afaceri economice și piața internă) vor discuta, de asemenea, impactul acordului în politicile lor. Chiar dacă Acordul UE – Marea Britanie se aplică provizoriu de la 1 ianuarie, Parlamentul European trebuie să-și dea aprobarea pentru a intra în vigoare permanent.

💶Recuperare
Comisia pentru afaceri economice și monetare va vota luni asupra unui acord provizoriu cu Consiliul privind aprobarea Facilității de recuperare și reziliență. Facilitatea de 672,5 miliarde EUR este principalul instrument din cadrul planului de redresare al UE și este concepută pentru a ajuta țările UE să abordeze efectele pandemiei Covid-19.

🔏Prevenirea conținutului terorist online
Comisia pentru libertăți civile votează luni dacă va aproba un Acord cu Consiliul privind măsurile de prevenire a diseminării conținutului terorist online .

🎭Programele UE pentru cultură și tineret
Luni, Comisia pentru cultură și educație votează acordurile încheiate cu Consiliul privind funcționarea a trei programe ale UE pentru 2021-2027: Programul de schimb Erasmus +, Europa creativă, care sprijină cultura și sectorul audiovizual și Corpul european de solidaritate, care promovează voluntariatul în UE.

🏞Biodiversitatea
Comisia pentru mediu organizează joi o audiere publică pentru a examina riscul de dispariție în masă a speciilor de pe planetă și
modul în care strategia UE pentru biodiversitate poate aborda problema în următorul deceniu.”

#ParlamentulEuropean #România #UE

Vezi mai multNu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.