Președintele Sindicatului din Penitenciarul Giurgiu, Șerban OPRICĂ: ”Așa cum sună prevederile  proiectului de Ordonanță, dat de Guvern, ne așteptăm la stoparea concursurilor pe care Giurgiu le are în derulare și la posturi  radiate din ștatul de organizare!”

Președintele Sindicatului din Penitenciarul Giurgiu, Șerban OPRICĂ: ”Așa cum sună prevederile  proiectului de Ordonanță, dat de Guvern, ne așteptăm la stoparea concursurilor pe care Giurgiu le are în derulare și la posturi  radiate din ștatul de organizare!”

  Proiectul de OUG apărut recent în spaţiul public , privind propunerile de măsuri pentru încadrarea în limitele de deficit bugetar, au creat reacții acide în cadrul organizațiior de sindicat din întreaga țară. 

Sindicaliştii susţin că înaintarea cu acest proiect de măsuri vehiculat public, constituie premisele declanşării unor conflicte sociale de amploare.

Reprezentanţii sindicatului Alfa, de exemplu, susţin  că partidele aflate la guvernare nu au niciun interes pentru buna funcţionare a economiei şi societăţii, pentru sustenabilitate şi pentru bunăstarea cetăţenilor, ci sunt exclusiv orientate către prezervarea propriilor privilegii şi ale acoliţilor lor, sacrificând fără scrupule interesul public”.

Administrația Națională a Penitenciarelor a avut la rândul ei o reacție dură în privința acestui proiect de Ordonanță. În acest sens am stat de vorbă cu Șerban Oprică, liderul  Sindicatului din Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu care ne-a spus:

Acest proiect de Ordonanță l-au aruncat pentru un test, să vadă cum reacționează populația…Probabil că în final îl vor da. Problema   principală nu o reprezintă voucherele  care nu vor mai fi date, ca să dăm un exemplu ofițerilor,  întrucât  salariile acestora trec de acel plafon, așa cum s-a vehiculat într-o anumită parte a presei. Problema reală o reprezintă ștergerea a 30 % , minim, dintre posturi, aceasta este de fapt problema reală.

În zilele ce urmează încercăm să înțelegem, să  analizăm ce vor cu adevărat, și în funcție de ce vom constata, vom alege calea protestelor. 

În sistemul Penitenciar, în acest moment, sunt 3000 de posturi vacante… Noi am avut discuții cu fostul ministru , cu domnul Predoiu,   pentru suplimentarea posturilor  cu  1500, deci să le SUPLIMENTĂM!  Nu numai că nu le suplimentăm , dar ele se șterg, dispar astfel 1000 de  posturi  din statele de organizare, în condițiile în care în primele discuții condițiile erau altele și anume suplimentarea  posturilor.

O altă problemă constă în  faptul că se vor radia  posturi ce acum sunt  în procedura de concurs, care se află într-o anumită  etapă din procedura  de concurs și riscăm ca acele concursuri să fie blocate.         Giurgiu spre exemplu are, în acest moment, 27 de posturi  de agent operativ, prin concurs, pe procedura de încadrare .

Așa cum sună, cum se interpretează prevederile din acel proiect de Ordonanță,  eu înțeleg că  acele concursuri pe care Giurgiu le are  în derulare,  vor fi stopate, iar o parte din posturi chiar radiate  din ștatul de organizare. Vor  putea parcurge procedura, doar concursurile care sunt la faza de interviu,   iar noi la Giurgiu nu am ajuns cu concursurile în această fază, ele sunt  la un alt nivel  premergător, însă concursul a fost  declanșat , oamenii / candidații  s-au înscris,  își fac s-au și-au făcut deja fișele  medicale ,  au cheltuit niște resurse financiare .

La toate acestea adăugăm nevoia imperioasă a sistemului,  de  personal. Vrem să reeducăm deținuții,  să îi reabilităm,  și noi avem  trei psihologi, doi  asistenți sociali și  trei educatori  la un număr de 1500 de deținuți!!  Ce educație să faci cu 4  ofițeri educatori?

Prin urmare, zilele acestea suntem în discuții, și noi și Administrația,  întrucât nici chiar  Administrația Națională a Penitenciarelor  nu înțelege ce se întâmplă,  întrucât prevederile Ordonanței sunt de neînțeles… Sunt 50 de măsuri  de tăiere. Asta denotă multă inspirație, care ne-a surprins.  În acele prevederi nu găsim nimic benefic, care să dezvolte ceva… Totul este doar pe tăieri,  diminuare, reducere, radiere,  totul este conceput într-o notă negativă. În acest context, dacă nu vor  găsi o altă soluție, noi  vom trece la proteste – ne-a mai  declarat Șerban Oprică, Președintele SNPP Giurgiu

(Jurnal)

 

Articolul Președintele Sindicatului din Penitenciarul Giurgiu, Șerban OPRICĂ: ”Așa cum sună prevederile  proiectului de Ordonanță, dat de Guvern, ne așteptăm la stoparea concursurilor pe care Giurgiu le are în derulare și la posturi  radiate din ștatul de organizare!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

  Proiectul de OUG apărut recent în spaţiul public , privind propunerile de măsuri pentru încadrarea în limitele de deficit bugetar, au creat reacții acide în cadrul organizațiior de sindicat din întreaga țară.  Sindicaliştii susţin că înaintarea cu acest proiect de măsuri vehiculat public, constituie premisele declanşării unor conflicte sociale de amploare. Reprezentanţii sindicatului Alfa, […]

Articolul Președintele Sindicatului din Penitenciarul Giurgiu, Șerban OPRICĂ: ”Așa cum sună prevederile  proiectului de Ordonanță, dat de Guvern, ne așteptăm la stoparea concursurilor pe care Giurgiu le are în derulare și la posturi  radiate din ștatul de organizare!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/presedintele-sindicatului-din-penitenciarul-giurgiu-serban-oprica-asa-cum-suna-prevederile-proiectului-de-ordonanta-dat-de-guvern-ne-asteptam-la-stoparea-concursurilor-pe-care-giur/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 4 august 2023 16:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.