Primăria comunei Băneasa a pierdut procesul intentat în instanță de o cetățeancă, pentru că a refuzat să îi ofere acesteia, informațiile solicitate!

Primăria comunei Băneasa a pierdut procesul intentat în instanță de o cetățeancă, pentru că a refuzat să îi ofere acesteia, informațiile solicitate!

Publicația noastră a susținut mereu, prin demersuri concrete ca instituțiile statului si respectiv cei care le conduc, de la  directori, președinți  și până la primari, să dea dovadă de mult invocata transparență, punând la dispoziția presei și a cetățenilor , informațiile publice solicitate.

Din păcate mai sunt reprezentanți ai unor instituții ce nu au înțeles că au OBLIGAȚIA LEGALĂ (Legea 544/2001) de a răspunde solicitărilor  tocmai pentru că  banii pe care îi  primesc în funcțiile pe care le ocupă sunt tocmai pentru a-l satisface pe cetățean, măcar prin informațiile pe care acesta le dorește.

Cazul de față este cel al unei primării de comună ( Băneasa,  județul Giurgiu), în care salariații acesteia nu au înțeles, de la înălțimea aroganței lor,  că funcțiile pe care le ocupă sunt rodul votului acelui cetățean în slujba căruia a încuviințat să fie din momentul în care a dorit să  lucreze la Primărie.

În consecință felicităm demersul în instanță făcut de  o  doamnă împotriva UAT (Primăria) Băneasa, pentru refuzul acesteia de a-i răspunde unei solicitări în care femeia  dorea să primească câteva  informații ce nu erau în niciun caz clasificate.

Sperăm ca acest caz să fie un exemplu de bună practică pentru toți cei care din fotoliul în care au fost numiți sau aleși vor avea tupeul de a ignora Legea.

Vă redăm mai jos mesajul inserat pe pagina de facebook și implicit ceea ce  a dispus instanța, după ce femeia a pierdut bani și timp pentru a intra în posesia unor informații ce puteau fi oferite în termenul stabilit de lege.

”In data de 25 octombrie a fost procesul dintre mine ca reclamanta si UAT Baneasa – Giurgiu, in calitate de parat. 

Instanta „Admite actiunea. Obligă pârâta UAT Băneasa că comunice reclamantei informatiile publice solicitate prin email la data de 25.05.2023”.

Daca primarii ar fi corecti si transparenti cu banul public nu as mai fi nevoita sa umblu toata ziua prin instantele de judecata, dar intr-o tara corupta in care primarii cauta tertipuri sa-si insuseasca prin diferite metode de inselatorie banii de la bugetul public, nu ai alta solutie – a scris reclamanta în mediul on line.

Articolul Primăria comunei Băneasa a pierdut procesul intentat în instanță de o cetățeancă, pentru că a refuzat să îi ofere acesteia, informațiile solicitate! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Publicația noastră a susținut mereu, prin demersuri concrete ca instituțiile statului si respectiv cei care le conduc, de la  directori, președinți  și până la primari, să dea dovadă de mult invocata transparență, punând la dispoziția presei și a cetățenilor , informațiile publice solicitate. Din păcate mai sunt reprezentanți ai unor instituții ce nu au înțeles […]

Articolul Primăria comunei Băneasa a pierdut procesul intentat în instanță de o cetățeancă, pentru că a refuzat să îi ofere acesteia, informațiile solicitate! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/primaria-comunei-baneasa-a-pierdut-procesul-intentat-in-instanta-de-o-cetateanca-pentru-ca-a-refuzat-sa-ii-ofere-acesteia-informatiile-solicitate/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 26 octombrie 2023 22:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.