Primăria municipiului Giurgiu: „Este necesar ca oamenii să aibă acces deplin la transparență, în niciun caz la dezinformare și intoxicare în scopul manipulării politice!”

Primăria municipiului Giurgiu: „Este necesar ca oamenii să aibă acces deplin la transparență, în niciun caz la dezinformare și intoxicare în scopul manipulării politice!”

”Pentru o bună înțelegere a celor afirmate de deputatul Marian Mina, pe o rețea de socializare, Primăria municipiului Giurgiu face următoarele precizări :

– în cursul zilei de luni, un consilier local PSD a mers la sediul Giurgiu Servicii Locale, iar administratorul special al societății i-a pus la dispoziție Hotărârea AGA care prevede în mod expres eliminarea unor posturi, dar și transformarea altora în funcții necesare desfășurării activității ;

– de asemenea, tot în cadrul hotărârii acționarilor Giurgiu Servicii Locale, pentru reducerea costurilor au fost comasate doua compartimente;

– în ceea ce privește postul de casier, unicul din cadrul societății, acesta a fost eliberat prin demisionarea persoanei care l-a ocupat, societatea fiind nevoită să angajeze o altă persoană;

– cele 16 posturi, la care domnul Mina face referire, numărul nu este unul real, deoarece societatea se află în proces de reorganizare, iar numărul total de posturi din cadrul societății va fi redus, aceasta urmând să funcționeze cu un număr minim de personal.

 Facem precizarea că ne dorim ca situațiile să fie prezentate într-un mod cât se poate de real, astfel încât cetățenii să aibă acces la informații veridice și complete. Denaturarea adevărului prin omisiune sau și mai grav, prin schimbarea/înlocuirea mai multor date reprezintă un act de rea-voință și lipsă de fair-play.

Este necesar ca oamenii să aibă acces deplin la transparență, în niciun caz la dezinformare și intoxicare în scopul manipulării politice.”

Primăria municipiului Giurgiu

Articolul Primăria municipiului Giurgiu: „Este necesar ca oamenii să aibă acces deplin la transparență, în niciun caz la dezinformare și intoxicare în scopul manipulării politice!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

”Pentru o bună înțelegere a celor afirmate de deputatul Marian Mina, pe o rețea de socializare, Primăria municipiului Giurgiu face următoarele precizări : – în cursul zilei de luni, un consilier local PSD a mers la sediul Giurgiu Servicii Locale, iar administratorul special al societății i-a pus la dispoziție Hotărârea AGA care prevede în mod […]

Articolul Primăria municipiului Giurgiu: „Este necesar ca oamenii să aibă acces deplin la transparență, în niciun caz la dezinformare și intoxicare în scopul manipulării politice!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/primaria-municipiului-giurgiu-este-necesar-ca-oamenii-sa-aiba-acces-deplin-la-transparenta-in-niciun-caz-la-dezinformare-si-intoxicare-in-scopul-manipularii-politice/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 4 septembrie 2025 20:10

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.