Ministrul rus al Apărării, generalul de armată Serghei Şoigu, a raportat președintelui rus Vladimir Putin despre eliberarea deplină a Republicii Populare Lugansk (LNR), a informat, duminica, Ministerul rus al Apărării. Foto: TASS „Astăzi, 3 iulie 2022, ministrul rus al Apărării, generalul de armată, Serghei Şoigu, a raportat Comandantului Suprem alCiteste pe larg

Secretarul general al ONU, António Guterres, criticat după ce s-a întâlnit cu Putin, spune că vizita sa a fost corectă, pentru că trebuie „să ne ocupăm de cei care cauzează problema sau care pot rezolva problema” pentru a găsi soluții, anunță mediafax. <!–-> „Este pe deplin logic să vorbim cuCiteste pe larg

Reprezentantul pentru Comerț al Statelor Unite (United States Trade Representative – USTR), agenția Guvernului SUA care se ocupă de relațiile comerciale internaționale, a publicat Raportul Special 301 pentru 2022, în care, pentru prima dată în peste 25 de ani, România este scoasă de pe ”Lista de Atenționare” (Watch List), fiindCiteste pe larg

Semnul vremurilor: o elită nevoită ne anunța de Crăciun că al cincilea val al apocalipsei medicale se va abate peste România. De Crăciun – de bucuria Nașterii Mântuitorului, și tocmai de Ziua Culturii Române, o apocalipsă planificată. Atât pot ei. Dar noi? Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Adrian Anghelescu Cu un profund respect și deplină recunoștință, astăzi aducem omagii bravilor noștri ostași care cu dragoste de țară, jertfă și sacrificiu au apărat valorile noastre naționale. Stimați veterani de război, sunteți un exemplu de demnitate, curaj și determinare pentru generațiile viitoare, iar cinstirea dumneavoastră este cea mai deCiteste pe larg