Șeful ONU, criticat după ce s-a întâlnit cu Putin, explică decizia: Este pe deplin logic să vorbim cu liderul Federației Ruse

Secretarul general al ONU, António Guterres, criticat după ce s-a întâlnit cu Putin, spune că vizita sa a fost corectă, pentru că trebuie „să ne ocupăm de cei care cauzează problema sau care pot rezolva problema” pentru a găsi soluții, anunță mediafax.

<!–->

„Este pe deplin logic să vorbim cu liderul Federației Ruse, este pe deplin logic să vorbim cu orice alți actori relevanți în actuala criză”, a declarat el în cadrul unei conferințe de presă la Viena.

Guterres s-a întâlnit cu Putin la Moscova la sfârșitul lunii aprilie, înainte de a se merge spre Ucraina pentru a se întâlni cu președintele Volodimir Zelenski. Itinerariul său a fost foarte criticat.

<!–->

Șeful ONU a declarat că întâlnirea cu Putin a produs „ezultate concrete” și a dus la evacuarea civililor blocați în orașul ucrainean Mariupol, anunță CNN.

„Cred că viețile civililor care au fost salvate merită ca eu să mă întâlnesc cu oricine în orice parte a lumii, fără să am nicio îndoială că acesta este lucrul corect”, a declarat Guterres când a fost întrebat de reporteri dacă vizita sa la Moscova a fost un lucru bun.

Guterres a participat miercuri la conferința de presă alături de cancelarul austriac Karl Nehammer și de ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg,

Nehammer, care în aprilie a fost primul lider al Uniunii Europene care s-a întâlnit cu Putin de la invazia din Ucraina, și-a apărat, de asemenea, decizia de a călători la Moscova, spunând că nu pot exista discuții prea multe, ci doar prea puține.

Știre preluata de la STIRIPESURSE.RO

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.